Fraudă de aproape 5 miliarde de euro la una dintre principalele bănci din Franța

Publicat: 15 02. 2012, 11:48
Actualizat: 01 05. 2012, 07:09

Societe Generale a descoperit o fraudă din partea unui trader al băncii, care va avea un impact negativ de 4,9 miliarde de euro asupra rezultatelor sale financiare, a anunțat, joi, a doua mare bancă listată la bursă din Franța, transmite Reuters. Societe Generale a precizat că oferta președintelui și directorului general Daniel Bouton de a demisiona a fost respinsă de conducerea grupului.

Traderul implicat în fraudă va fi concediat, iar managerii acestuia vor părăsi compania. O fraudă similară a avut loc anul trecut la Credit Agricole, cea mai mare bancă franceză de retail, care, în septembrie, a anunțat costuri de 250 de milioane de euro în urma unei tranzacții neautorizate.

Societe Generale a anunțat, totodată, că va reevalua în scădere activele cu 2,05 miliarde de euro și va efectua o majorare de capital în valoare de 5,5 miliarde de euro, pentru consolidarea balanței contabile, ca urmare a crizei de pe piața creditelor. Societe Generale controlează în România BRD.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro