Fregata Regele Ferdinand s-a întors acasă după o MISIUNE ÎN PREMIERĂ de combatere a pirateriei
Fregata „Regele Ferdinand” a acostat, vineri dimineață, în Portul Militar Constanța după ce, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie, a participat la operațiunea Uniunii Europene, Atalanta, pentru combaterea pirateriei navale în Golful Aden, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ceremonia prilejuită de sosirea navei din misiune au fost invitați reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice locale, militari în rezervă și în retragere, veterani de război, precum și membri ai familiilor echipajului.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, pe parcursul celor 93 de zile de la plecarea în misiune, fregata „Regele Ferdinand” a realizat câteva premiere importante pentru Forțele Navale: participarea la prima operație de luptă împotriva pirateriei navale, prima misiune desfășurată în emisfera sudică de o navă militară românească, prima misiune a unui elicopter Puma Naval ambarcat dincolo de apele teritoriale ale României, precum și capturarea unor persoane suspectate de acte de piraterie.
Una dintre misiunile executate de fregata românească a fost asigurarea escortei unei nave care transporta alimente în programul World Food Programme, între două porturi somaleze. Fregata a navigat în apropierea navei comerciale, la o distanță suficient de mare de coastă pentru a nu fi văzută de către pirații de pe mal, dar la o distanță de siguranță suficient de mică față de nava de escortat pentru a putea interveni dacă situația ar fi cerut-o.
Acordarea ajutorului pe mare unei nave vulnerabile a fost un alt gen de misiune executată de fregata românescă. Din cauza unor probleme tehnice și a unei erori de planificare a marșului, o nava comercială a rămas fără combustibil în mijlocul Oceanului Indian, într-o zonă în care curenții erau puternici. Echipajul fregatei a dat navei comerciale combustibil, instrucțiunile pentru navigație și măsurile de bună practică marinărească împotriva atacurilor piraților din zonă.
Momentul culminant al participării fregatei „Regele Ferdinand” la Operația Atalanta a avut loc în 21 noiembrie, când militarii români au participat, alături de echipajul fregatei turcești „Gemlik”, la capturarea a nouă persoane suspectate de acte de piraterie, în largul coastelor Somaliei, la o distanță de 420 mile marine de țărm. Cele nouă persoane, suspectate de acte de piraterie, au fost reținute și ambarcate la bordul fregatei românești pentru investigații, iar skiff-ul (barca piraților) a fost distrus, în vederea prevenirii utilizării acestuia în acte de piraterie.
În cele două luni de misiune în cadrul Operației Atalanta, fregata a parcurs mai mult de 17.000 de mile marine în peste 1.600 de ore de marș, a efectuat șapte misiuni de realimentare pe mare, șapte misiuni de inspecție – tip „friendly approach”, iar elicopterul Puma Naval a efectuat peste 100 de ore de zbor.
Nava este comandată de comandorul Mihai Panait și a avut pentru această această misiune un echipaj alcătuit din 235 de marinari.
Operația Atalanta a fost lansată în 8 decembrie 2008, în conformitate cu rezoluțiile 1814, 1816, 1838 și 1846 ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și a fost prelungită până în decembrie 2014. Operațiunea are ca obiective protejarea navelor din World Food Programme, acordarea de ajutor umanitar și protejarea navelor de transport maritim ale Misiunea Uniunii Africane în Somalia, descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat, protejarea navelor vulnerabile, monitorizarea, de asemenea, a activităților de pescuit din largul coastelor Somaliei.
Fregata „Regele Ferdinand” a mai participat, sub comandă NATO, la Operația „Active Endeavour” din Marea Mediterană, pentru monitorizarea traficului naval și aerian în scopul combaterii traficului ilegal, și la Operația „Unified Protector” de impunere a embargoului împotriva Libiei.