Prima pagină » Știri » FT: UE pregăteşte acţiuni stricte de reglementare a activităţilor companiilor din domeniul online

FT: UE pregăteşte acţiuni stricte de reglementare a activităţilor companiilor din domeniul online

FT: UE pregăteşte acţiuni stricte de reglementare a activităţilor companiilor din domeniul online
FT: UE pregăteşte acţiuni stricte de reglementare a activităţilor companiilor din domeniul online / Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ

Uniunea Europeană intenţionează să se doteze cu noi prerogative pentru a putea interveni asupra activităţilor marilor companii din domeniul tehnologiei informaţionale, inclusiv pentru a le destructura în cazul în care exercită poziţii dominante, relatează Financial Times.

Bruxellesul pregătește sancțiuni

Bruxellesul vrea să aibă posibilitatea de a destructura marile companii online sau de a le forţa să îşi vândă operaţiunile europene dacă dominaţia exercitată de acestea ameninţă interesele clienţilor sau pe cele ale concurenţilor mai mici.

Thierry Breton, comisarul UE pentru Piaţa Internă, a declarat că noile instrumente, care vor fi folosite doar în situaţii extreme, vor include şi posibilitatea excluderii unor companii mari din domeniul tehnologiei informaţionale de pe piaţa comunitară.

Bruxellesul analizează şi posibilitatea creării unui sistem de evaluare a comportamentului companiilor din punct de vedere fiscal şi al modului în care elimină conţinutul ilegal.

„În rândul utilizatorilor acestor platforme există sentimentul că aceste companii sunt prea mari pentru a le păsa. În anumite cazuri, am putea avea puterea de a impune separarea structurală”, a afirmat Thierry Breton pentru FT.

Comisarul UE pentru Piaţa Internă a făcut această declaraţie după o consultare publică pe tema viitoarei Legi UE privind Serviciile Digitale, un cadru prin care vor fi stabilite noi reglementări privind responsabilităţile platformelor digitale în gestionarea conţinutului ilegal şi a dezinformărilor.

Noile reglementări UE vor amplifica atribuţiile Bruxellesului de monitorizare a modului în care companiile online colectează informaţii despre utilizatori, în contextul în care cercetători independenţi au semnalat că informările voluntare sunt adesea parţiale sau induc în eroare.

Oficialul Uniunii Europene a comparat puterea marilor companii online cu cea pe care o aveau băncile înainte de criza financiară. „Avem nevoie de o mai bună supraveghere a acestor platforme mari, la fel cum am procedat cu sistemul bancar după criza financiară”, a precizat oficialul UE.

Radu Cristian ... vezi toate articolele