Funar: Senatul să ceară președintelui și premierului eliminarea UDMR din Guvern

Publicat: 15 02. 2012, 11:01
Actualizat: 08 05. 2012, 14:01
Senatorul PRM Gheorghe Funar a propus, marți, ca Biroul Permanent al Senatului să ceară președintelui și premierului eliminarea UDMR din Guvern, iar Guvernul să inițieze o OUG prin care să elimine participarea la alegerile europene a organizațiilor minorităților naționale.

Liderul grupului PRM din Senat, Gheorghe Funar, a adresat, marți, o cerere către conducerea Senatului, în care reclamă încălcarea prevederilor legale de către UDMR, la lansarea candidaților Uniunii, prin intonarea imnului Ungariei, sub sloganul "Noua descălecare".

Funar a arătat că, la acest eveniment, senatorii Marko Bela și Gyorgy Frunda au spus că UDMR va cere Europei autonomia Ținutului Secuiesc.

Reprezentantul PRM a arătat că, "având în vedere grava încălcare a Regulamentului Senatului", această Cameră a Parlamentului trebuie să adopte o hotărâre de condamnare a acțiunilor "antiromânești și antieuropene" ale UDMR.

El a mai precizat că va propune Senatului să adreseze solicitări către președinte și premier pentru eliminarea UDMR din Guvern și din toate structurile guvernamentale din teritoriu.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro