Funcționară din Primăria Timișoara care are o dispută cu primarul Nicolae Robu, refuzată de USR
Mirela Toc, o funcționară din cadrul Primăriei Timișoara care a depus împotriva lui Nicolae Robu și a șefilor ei plângeri penale, nu a fost primită în USR.
Femeia a scris pe pagina sa de Facebook că a luat decizia de a se înscrie în USR Timișoara și a trimis o cerere de adeziune în acest sens.
Însă, prin intermediul unui e-mail, funcționarul public a fost informat de către biroul local al USR Timișoara că nu este acceptată în partid, pe motiv că formațiunea nu vrea să intre în conflict cu administrația locală și nici să-i facă „probleme” Mirelei Toc.
„Am crezut că cei de la USR vor fi parteneri sinceri și hotărâți ce vor lupta cu adevărat împotriva oricărui abuz și încălcare a legii din administrația locală. Am fost impresionată de elanul și determinarea liderilor USR de la București, Barna și Clothilde. Dar șocul vieții mele a fost atunci când m-am decis să mă înscriu în organizația USR și am fost respinsă, iar motivul pentru care am fost refuzată se referă tocmai la poziția mea intransigentă împotriva faptelor de corupție și împotriva abuzurilor săvârșite de către șefi din Primăria Timișoara. USR Timiș declară că nu dorește să intre în conflict cu administrația locală și chipurile să nu am eu probleme. USR Timiș mi-a dovedit că nu diferă cu nimic față de restul partidelor și ceea ce face la ora actuală nu este decât o intoxicare a masei mari de votanți, pentru că ei au nevoie doar de membrii executanți și supuși care să netezească drumul spre victorie al șefilor de partid care s-au dovedit o gașcă banală strânsă cu un scop precis pe malurile Begăi. USR nu face decât să orchestreze un circ așa zis democratic pentru a pune mâna pe administrația locală, dar fără să deranjeze sistemul”, a scris Mirela Toc.
Funcționarul a făcut public și e-mail-ul primit de la USR Timișoara, prin care este informată că nu este acceptată în partid. Astfel, în text scrie că „Biroul Local a votat să nu vă acorde statutul de membru. Această decizie a fost luată și motivată de unele dintre disputele publice în care sunteți implicată. (…) Biroul local al USR Timișoara a considerat că adeziunea dumneavoastră va reprezenta o direcție de atac a actualei administrații, atât la adresa dumneavoastră cât și a USR”. De asemenea, Mirela Toc este invitată să fie aproape de USR Timișoara în calitate de simpatizant.
În ultimii ani, Mirela Toc i-a acuzat pe șefii săi din Primăria Timișoara, inclusiv pe Nicolae Robu, de ilegalități și abuzuri. De altfel, funcționarul public a depus inclusiv plângeri penale împotriva primarului Timișoarei și a altor șefi din instituție.
„În urmă cu 12 ani m-am angajat la Primărie pe post de consilier superior. Mi-am îndeplinit și aici sarcinile de serviciu cu răspundere și onestitate. Dar faptele de corupție ce le-am descoperit încă de pe vremea fostului primar le-am dezvăluit în plângeri penale și o mulțime de sesizări. În ciuda acestor situații neplăcute, atât pentru mine, dar mai ales pentru fostul primar, nu și-a permis nimeni din primărie să mă amenințe sau să mă supună la vreo formă de presiune sau să săvârșească vreun abuz asupra mea. În schimb, de la venirea actualului primar la conducerea primăriei, abuzurile, nedreptățile și șicanele s-au dezlănțuit asupra mea ca un uragan. Formele de presiune și abuz au cunoscut toate formele și aspectele ce le puteți găsi în manualele de teroare psihologică, metode ce le poate face un om sau mai mulți oameni asupra unei victime”, a scris Mirela Toc pe pagina sa de Facebook.
Foto: Mirela Toc/ Facebook