FURIA românilor de la cozile umilinței a ajuns în The Economist. Un blog afiliat publicației avertizează asupra modelului „VIKTOR” în România
Problema de la secțiile de votare din diaspora, din primul tur al alegerilor prezidențiale, a ajuns și în presa internațională. Într-un articol publicat pe un blog afiliat The Economist, sub semnătura „V. P.”, se prezintă problemele miilor de români din Londra și Paris, care au așteptat ore în șir să voteze, însă care nu au reușit să facă asta, secțiile de votare fiind închise la 21:00.
„Aceștia au fost furioși – nu doar pentru că vocile lor nu au fost auzite, ci pentru că le era teamă ca altcineva să voteze în locul lor, în secțiile de votare din România”, se arată în articolul de pe The Economist.
În plus, în respectivul articol, autorul vorbește despre frauda electorală din România, precizând că premierul Victor Ponta a spus că va lua măsuri împotriva acestui fenomen. În ciuda acestui fapt, protestatarii români din diaspora l-au acuzat pe prim-ministru de faptul că le-a îngreunat dreptul de a vota celor cu o educație superioară, tocmai pentru că nu l-ar susține.
În plus, autorul articolului schițează câte un portret al celor doi candidați. În cazul lui Victor Ponta, a amintit scandalul plagiatului, în timp ce la Klaus Iohannis a punctat „revitalizarea” Sibiului, oraș pe care acesta îl administrează ca primar.
Referitor la Victor Ponta, în articolul de pe blogul The Economist se precizează că, în ipoteza în care acesta va câștiga alegerile, cel mai probabil se va reorienta cu parteneriatele către Rusia și China, „la fel cum a făcut Viktor Orban în Ungaria”.