23:59
Potrivit Poliției Municipale Târgu- Jiu, pe bulevardul Constantin Brâncuși a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme.
Șase persoane au fost rănite în urma acestui accident, una dintre ele fiind încarcerată.
Ajunși primii la fața locului, polițiștii locali au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor, izolarea zonei, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.
Cele două autoturisme implicate făceau curse ilegale („liniuțe”) pe bulevardul Constantin Brâncuși.
Anterior producerii accidentului, șoferul unui alt autoturism a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei pentru „drifturi” în parcarea din Piața Centrală.