Prima pagină » Știri » Furt de arme de la salonul mondial pentru securitate Milipol, desfășurat la Paris

Furt de arme de la salonul mondial pentru securitate Milipol, desfășurat la Paris

Mai multe arme și material informatic sensibil au fost furate de la Milipol, salonul mondial pentru securitate internă, organizat săptămâna trecută la Paris, potrivit ediției de miercuri a cotidianului Le Parisien, care precizează că o anchetă este în desfășurare, relatează AFP.


Mai multe arme și material informatic sensibil au fost furate de la Milipol, salonul mondial pentru securitate internă, organizat săptămâna trecută la Paris, potrivit ediției de miercuri a cotidianului Le Parisien, care precizează că o anchetă este în desfășurare, relatează AFP.

Un revolver marca Taurus de calibrul 38 și o lunetă ar fi fost sustrase dintr-o vitrină, alături de două pistoale Walther de calibrul 22, de fabricație germană.

O pușcă utilizată în special de vânătorii de munte a fost furată dintr-un alt stand german, cel al companiei Unique-Alpine, potrivit publicației Le Parisien.

Un calculator care conținea date sensibile a fost sustras din standul unei companii franceze specializate în analiza rețelelor, care oferă servicii în special pentru "agenții guvernamentale".

Faptele s-ar fi petrecut în noaptea de 11 spre 12 octombrie, ultima dinaintea închiderii salonului, în pofida prezenței gardienilor, relatează cotidianul.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?