Furt de zile mari în Vrancea: Un poștaș a păgubit o comună întreagă după ce a furat pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale ale locuitorilor
Poștașul, un bărbat de 41 de ani, nu a dus banii la domiciliul beneficiarilor acestor drepturi, deși sumele figurează ca fiind plătite la Poșta Română. După ce oamenii au făcut reclamație, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele poștașului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, au declarat, la solicitarea Mediafax, reprezentanții IPJ Vrancea.
Surse apropiate anchetei spun că paguba făcută de poștaș este de cel puțin 40.000 de lei. Poștașul este anchetat și de superiorii săi și urmează să fie concediat.
Sursă FOTO: Compania Națională Poșta Română / Facebook