Furt-record cu un tren-fantomă din Arcelor Mittal Galați
Hoții au reușit să fure 17 rulouri de tablă zincată de cea mai bună calitate și să le scoată din societate cu un tren-fantomă, acesta fiind un nou "record" în privința furturilor din combinatul siderurgic gălățean, rulourile fiind găsite duminică aruncate pe câmp.
Jandarmii gălățeni au găsit azi dimineață, 17 rulouri de tablă zincată de cea mai bună calitate, abandonate pe câmp, lângă șinele de cale ferată, în apropierea ArcelorMittal Galați. Echipajul care a făcut descoperirea se întorcea, împreună cu câțiva polițiști, de la o razie făcută în localitatea Movileni, din vecinătatea combinatului.
"Patrula a văzut niște urme suspecte de Wolla (excavator Stalova Wolla – n.r.) și a găsit, abandonate lângă calea ferată, 17 rulouri de tablă cântărind aproximativ 60 de tone. Marfa a fost scoasă din combinat cu un tren ce nu apare înregistrat și aruncată toată în același loc, semn că garnitura a staționat", a declarat telefonic Barbu Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmerie Galați.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro