Furtuna a făcut ravagii în București: doi răniți, 146 copaci căzuți și 85 de mașini avariate

Publicat: 25 10. 2017, 09:54
Actualizat: 25 10. 2017, 13:14

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au transmis, miercuri, că, din cauza vântului puternic, în Capitală, 146 de copaci au căzut pe 85 de mașini, fiind înregistrate 30 de intervenții. Două persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În județul Ilfov, șapte copaci au fost doborâți de vântul puternic, o mașină fiind avariată. De asemenea, o curte a fost inundată. 

Ploile și vântul puternic din ultimele 24 de ore au afectat Capitala și localități din 11 județe. Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei sau pentru îndepărtarea copacilor rupți de vijelii, anunță, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

În Capitală, pompierii au intervenit pentru degajarea a 146 copaci, care au avariat 80 autoturisme. De asemenea, pompierii au avut alte 30 de intervenții la bucăți căzute dintr-un panou publicitar, stâlpi, gard, elemente de acoperiș pe fire de curent), două persoane fiind rănite și transportate la spital.

Pompierii au mai intervenit în județele Argeș, Brașov, unde un copac a căzut pe două mașini aflate în curtea Crucii Roșii și un copac a căzut pe drum, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Mureș, Teleorman, Timiș și Constanța.

Totodată, porturile Constanța Nord, Constanța Sud, Mangalia și Midia au fost închise.