UPDATE 18:53 Hidrologii au emis, luni după-amiază, un cod portocaliu de inundații pe râuri din 13 județe. O altă avertizare cod galben este în vigoare pentru bazine hidrografice din 23 de județe. Avertizarea cod portocaliu este în vigoare de luni ora 16.00 până marți la ora 14.00, pentru râuri din bazinele hidrografice din județele Mehedinți, Dolj, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Ialomița.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de apărare.
Fenomemele se pot produce cu probabilitate mai mare È‹n intervalul luni ora 18.00 – marți ora 02.00, pe unele râuri din județele Gorj, Vâlcea și Olt, iar È‹n intervalul luni ora 22.00 – marți ora 10.00 pe unele râuri din județele Argeș, Olt și Teleorman.
Totodată, hidrologii au emis și o avertizare cod galben de inundații, în vigoare de luni ora 16.00 până marți ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice din județele Mehedinți, Dolj, Hunedoara, Gorj, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Prahova, Buzău, Ialomița, Vrancea, Galați, Constanța și Tulcea.
UPDATE 18:44 Trafic îngreunat de ploaia abundentă pe mai multe străzi din Capitală, la ora transmiterii acestei știri fiind nu mai puțin de 26 de drumuri afectate. Primăria Capitalei anunță că a solicitat ApaNova să intervină de urgență.
„Nu sunt intersecții sau pasaje blocate. S-au înregistrat acumulări de apă în cinci sectoare ale Capitalei, și anume: 7 străzi în sectorul 1, 5 străzi în sectorul 2, 4 străzi în sectorul 3, în sectorul 4 sunt 2 artere inundate, iar in sectorul 6- opt străzi. Am solicitat ApaNova să intervină de urgență în toate aceste zone, pentru eliminarea acumulărilor de apă, cu toate echipele de intervenție. Am cerut și reprezentanților Administrației Străzilor să aibă echipele de intervenție pe teren 24 de ore din 24, astfel încât să poată rezolva cât mai rapid defecțiunile apărute la sistemul de semaforizare”, a trasmis Gabriela Firea, primarul Capitalei.
Edilul a declarat că RATB trebuie să își suplimenteze mijloacele de transport în comun aflate pe traseu, astfel încât călătorii să nu aștepte foarte mult timp în stații.
ApaNova intervine la această oră în Capitală cu 15 hidrocuratitoare și cinci autoutilitare.
Și Poliția Rutieră transmite că există riscul producerii de accidente având în vedere condițiile meteo.
„Pe Sos. Colentina, între Str. Doamna Ghica și Str. Ziduri Mosi, datorită apei pluviale, capacele de canalizare s-au deplasat.De asemenea, pe anumite artere, precum Bd. Preciziei, Bd.Tineretului, Pasaj Lujerului, canalizarile au refulat, partea carosabila fiind acoperita in totalitate cu apă. Politistii Brigazii Rutiere recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale si oglinzilor retrovizoare”, anunță Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă.
UPDATE 18:31 Două persoane din localitatea Uda Paciurea, județul Teleorman, au fost evacuate, luni, după ploile torențiale din ultimele zile. Cincisprezece curți și două case au fost inundate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit ISU Teleorman, în urma precipitațiilor abundente și a scurgerilor de pe versanții dealurilor, în localitatea Uda Paciurea, comuna Uda Clocociov, au fost inundate 15 curți și două case de locuit.
Pentru coordonarea și conducerea operațiunilor de interventie, la fața locului s-au deplasat autoritățile locale și 24 de pompieri care au intervenit cu două autospeciale, două motopompe, un camion de intervenție și un microbuz.
Au fost salvate două persoane, iar alte două au fost evacuate. În zonă s-au realizat baraje cu saci de nisip pentru a proteja locuințele oamenilor.
UPDATE 18:20 Circulația rutieră este oprită pe Drumul Național 5, la kilometrul 10, în zona localității Jilava, din cauza apei acumulate pe carosabil, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române. Pe Autostrada Soarelui se circulă îngreunat din cauza ploii.
Reprezentanții Centrului Infotrafic al Poliției Române au declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că traficul pe Drumul Național 5, la kilometrul 10, în zona localității Jilava, este oprit, la ora transmiterii știrii, din cauza apei strânse pe suprafața carosabilă.
Totodată, pe Autostrada Soarelui, București – Constanța, se circulă îngreunat din cauza ploii. Astfel, între kilometrii 12 și 64 plouă torențial și pe anumite porțiuni s-a acumulat apă pe carosabil, potrivit Centrului Infotrafic.
UPDATE 18:01 Începând din seara zilei de 2 iulie 2017 și până la momentul curent (3 iulie, ora 18.00) este în derulare un eveniment pluvial de mare amploare – o succesiune de evenimente pluviale – cu o durată de aproximativ 20 ore în care volumul de apă a depășit totalul unei luni de ploi, menționează Apa Nova.
„Media multianuală a cantității de precipitații pentru luna iulie, înregistrată la stația București Filaret, este de 60 l/mp. Până în prezent cantitatea cumulată de precipitații medie pe municipiul București este de 63,3 l/mp, adică în 20 de ore a plouat mai mult decât totalul pe o lună întreagă”, arată Apa Nova – Compania de Ape București (ANCAB).
S-au înregistrat reprize cu intensități foarte mari (în special la pluviometrul Grozăvești), debitul fiind pe alocuri de peste 6 litri/mp în 15 minute.
Debitul tranzitat a fost mai mare decât debitul mediu multianual al râului Olt, iar până în prezent au fost tranzitate 5 milioane de metri cubi.
„Având în vedere că evenimentul pluvial este în curs, vom reveni cu analiză completă la finalizarea evenimentului pluvial”, precizează ANCAB.
UPDATE 17:08 Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov anunță că, luni, între orele 15.30-16.00, a primit 15 solicitări pentru scoaterea apei din locuințe, cât și îndepărtarea ei de pe carosabil, dar și pentru îndepărtarea copacilor căzuți. În urma evenimentelor, nu au existat victime.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile, a transmis că în București și în județul Ilfov, în intervalul orar 15:30 -16:00, au fost înregistrate 15 solicitări pentru scoaterea apei acumulate în locuințe sau pe carasobil și pentru îndepărtarea copacilor căzuți.
Niciun eveniment nu s-a soldat cu victime și nu a impus evacuarea locatarilor. Astfel, șoseaua Alexandriei a fost inundată, în comuna Cornetul, carosabilul a fost inundat și pe Șoseaua de Centură, intersecție cu Șoseaua Giurgiului. În Jilava, pe strada Ana Spătescu și în Chiajna, pe strada Intrarea Zorelului, pompierii au fost solicitați pentru apa acumulată într-o locuință.
Pe Bulevardul Mărăști, strada Liniei, Aleea Snagov și în Bragadiru, pe strada Diamantului, intervențiile pentru extragerea apei acumulate în locuințe s-au încheiat. Atât Capitala, cât și județul Ilfov se află, până marți la ora 10.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi abundente.
În Giurgiu, o intersecție din oraș este complet inundată, un utilizator Facebook arătând că filmarea este făcută în zona Tineretului.
Mai mulți copaci au căzut, luni, pe mașini sau au blocat străzi din județul Argeș. Pompierii au fost, de asemenea, solicitați să evacueze apa din mai multe gospodării din localitatea Bradu, dar și din subsolul Colegiului „I.C Brătianu” din Pitești, transmite corespondentul Mediafax.
Din cauza vijeliilor și a ploilor abundente din ultimele ore, a fost nevoie de intervenția pompierilor în mai multe zone din județul Argeș.
La intervenții au participat și polițiști, dar și reprezentanți de la Drumuri Naționale.
Pe DN7, care leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, la Lintești, unde un copac a căzut peste un TIR aflat în mers. Inițial, mașinile au circulat pe acostament, drumul fiind ulterior blocat pentru aproximativ 15 minute, pentru degajarea copacului de pe carosabil de către reprezentanții de la Drumuri Naționale. Nu au fost înregistrate victime.
Un alt incident a avut loc pe drumul care leagă comuna Moșoaia de Poiana Lacului. Aici, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, un copac a căzut pe o mașină. Autoturismul nu a mai fost găsit la fața locului de către pompierii care au îndepărtat copacul de pe carosabil.
Alți copaci au căzut în mai multe zone din județ, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale însemnate.
Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină, luni la prânz, în comuna Bradu și în municipiul Pitești, unde nouă gospodării și subsolul Colegiului „I. C.Brătianu” au fost inundate.
„Am fost solicitați să intervenim pentru evacuarea apei din gospodării în localitatea Bradu. Se acționează cu două echipaje cu motopompe, pe strada Livezilor fiind opt curți inundate, iar la Geamana o curte. De asemenea, am trimis un echipaj cu o motopompă în centrul municipiului Pitești, unde am fost sesizați că subsolul unui colegiu este inundat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.
Și în Olt au fost probleme din cauza ploii abundente. Subsolul băncii CEC din Balș, a fost inundat, luni dimineața, de apa scursă în urma precipitațiilor abundente. Apa ajunge până la 50 de centimetri, iar pompierii intervin pentru evacuarea acesteia.
De asemenea, taficul rutier este îngreunat pe Valea Oltului, după ce Drumul Național a fost inundat, în localitatea Câinenii Mari din județul Vâlcea, din cauza apei scurse de pe versanți în urma precipitațiilor abundente, transmite corespondentul Mediafax.
O stradă din Slatina, reabilitată cu fonduri europene, a fost închisă, luni, după ce un crater s-a format în zona sediului municipalității, deoarece ploaia abundentă a provocat surparea pavelelor. Pavelele de pe strada respectivă s-au surpat și în septembrie 2016, în mai multe locuri.
În București, mai multe intersecții au fost inundate.