Gabriel Popoviciu, dat în urmărire internațională. Ultima dată a fost văzut la Monaco

Gabriel Popoviciu, dat în urmărire internațională. Ultima dată a fost văzut la Monaco
Publicat: 03/08/2017, 17:48
Actualizat: 03/08/2017, 19:47

Sursele citate susțin că există informații potrivit cărora omul de afaceri nu se mai află în România din luna iunie, cea mai recentă adresă a sa fiind la Monaco, scrie MEDIAFAX.

Conform sursei citate, Puiu Popoviciu nu se mai află în România din luna iunie. Una dintre adresele sale este la Monaco. Polițiștii nu au stabilit, deocamdată, în ce stat se află, cercetările fiind continuate cu partenerii internaționali.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, miercuri, la șapte ani de închisoare cu executare, pentru tranzacționarea la un preț subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Științe Agronomice București (USAMV).

Decizia a fost luată de judecătorii instanței supreme. Prin condamnarea aplicată, magistrații au redus pedeapsa primită de omul de afaceri, în primă instanță, la Curtea de Apel București, când a primit nouă ani de închisoare.

În același dosar a fost condamnat și fostul rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Ioan Niculae Alecu primind șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București la data comiterii faptelor, a fost condamnat de instanța supremă, în același caz, la cinci ani de închisoare cu executare.

Magistrații au dispus și condamnare lui Ilie Cornel Șerban, fost director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI, la doi ani și șase luni de închisoare, dar și a lui Petru Daniel Pitcovici, fost șef al Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție, acesta din urmă primind doi ani de închisoare cu suspendare.

Andrei Mihai Bejenaru, administrator al uneia dintre firmele lui Popoviciu, a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare.

Prin decizia de miercuri, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al Capitalei, și a Lizetei Minea, fost secretar la Primăria Sector 1, pentru că a intervenit prescripția în data de 30 mai 2016

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au trimis în judecată pe Gabriel Aurel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și dare de mită, pe Ilie Cornel Șerban, director al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă din MAI la data comiterii faptelor, și pe Petru Daniel Pitcovici, șef sal Diviziei Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție la data comiterii faptelor, ambii fiind acuzați de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului.

În același dosar au fost judecați Ioan Niculae Alecu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV) la data comiterii faptelor, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București la data comiterii faptelor, ambii pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, și Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.

Procurorii i-au mai trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe Mihai Ion Florin Luican, prefect al Capitalei și președinte al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Gabriel Răsvan Toader, secretar la Prefectura Capitalei și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București la data comiterii faptelor, Lizeta Minea, secretar la Primăria Sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 la data comiterii faptelor, și Gheorghe Petrulian, șef OCOOTA București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000.

Procurorii arată în rechizitoriul trimis instanței că, în perioada 2000 – 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Aurel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale”, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.

Anchetatorii au mai stabilit că Popoviciu, în înțelegere cu rectorul Ioan Niculae Alecu, ar fi creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans SA, devenită ulterior Băneasa Investments SA și pe Andrei Mihai Bejenaru, care ar fi acționat potrivit indicațiilor omului de afaceri. Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar