Gabriel Turinici, cercetător român stabilit în Franța: În România, matematicianul rămâne izolat de societate

Gabriel Turinici și Liviu Nicolaescu sunt doar doi din cercetătorii formați în amfiteatrele și laboratoarele folosite de matematicianul ieșean Alexandru Myller și care au mers să își finalizeze studiile în străinătate și s-au stabilit acolo. Unul dintre ei este cercetător la Universitatea Paris-Dauphine din Franța, iar celălalt la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, ambii fiind recunoscuți și apreciați în domeniul lor. Ei vorbesc cu căldură despre Iași, orașul în care se întorc cu drag de fiecare dată, pentru colaborări cu Facultatea de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

„În România, matematicianul rămâne izolat de restul societății”

Gabriel Turinici a plecat din România în 1995, după ce a studiat trei ani la Facultatea de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru a da un concurs de admitere la École normale supérieure, „o universitate mai avansată” din sistemul de învățământ francez. Apoi, ieșeanul a făcut un masterat, un doctorat, iar din 2005 predă și face muncă de cercetare la Universitatea Paris-Dauphine, fiind interesat de multe domenii în care poate fi utilă matematica aplicată.

De-a lungul timpului, el a aplicat modele matematice în diferite domenii, precum fizică cuantică, chimie, economie și finanțe, iar acum lucrează într-un domeniu care l-a interesat și în trecut -epidemiologia. Mai exact, analizează, cu observații care nu au legătură cu lumea medicală, motivele și tendințele care îi determină pe oameni să se vaccineze sau nu.

„Eu nu sunt doctor și nu am autoritate să vorbesc despre vaccinuri, doar constat că oamenii sunt îngrijorați de posibilele efecte adverse ale vaccinurilor sau de costul lor prea mare și uneori aleg să nu se vaccineze din această frică. Eu nu știu dacă frica este fondată, fiindcă nu am competențe, însă fac aceste observații”, afirmă profesorul.

El a explicat că modelul matematic care poate fi construit aici pornește de la o serie de întrebări, printre care și aceea dacă nu cumva, la un moment dat, la nivel global, există posibilitatea ca oamenilor să li se facă atât de teamă de eventuale efecte adverse încât să aleagă să nu se vaccineze.

„Acest lucru poate provoca epidemii, iar apoi oamenii se vor îngrămădi toți la centrele de vaccinări, care nu vor putea face față cererii”, spune profesorul, precizând că, de aceea, cercetarea sa caută să găsească un echilibru.

„Întrebarea este dacă există vreun echilibru la un nivel la care chiar și cei îngrijorați de posibilele efecte adverse să spună «da, mă vaccinez». În Franța sunt astfel de întrebări fiindcă oamenii iau decizii uitându-se mai mult pe site-urile de internet. Nu toate au competența să spună că acest vaccin este bun sau nu, nici toți medicii nu citesc revistele de specialitate, cu atât mai puțin oamenii care ajung să ia decizii bazându-se pe informații incomplete”, explică Gabriel Turinici.

Concret, el face calcule matematice pentru a putea determina motivele invocate și pentru a face o previziune dacă oamenii se vor vaccina sau nu, dacă vor folosi un vaccin și apoi discută cu cercetători din structurile care fac recomandări la nivelul Guvernului francez, cu privire la ce vaccinuri să fie suportate de către stat și care nu, care să fie produse în cantități mai mari.

Matematicianul Gabriel Turinici spune că regretă că o astfel de apropiere între matematicieni și societate nu există și în România.

Astfel, dacă în Franța el vede „o tradiție naturală” pentru o astfel de cercetare, consideră că matematicianul din România „rămâne izolat față de restul societății”.

„Oamenilor li se pare că este (matematicianul -n.r.) pe altă planetă, nefiind multe aplicații pentru cercetarea sa. Totuși, mi se pare că în cadrul universitar din România lucrurile au început să evolueze, însă sistemul pare a fi pe termen scurt, de la un grant la altul. Noi, spre exemplu, în Franța scriem, la fel, granturi, cereri de finanțare, însă este și o componentă de finanțare pe termen lung. În Franța este un laborator de cercetare, iar dacă nu am niciun grant timp de zece ani nu e grav, pot să mă duc la o conferință sau două din când în când și îmi plătesc astfel și laboratorul”, adaugă cercetătorul român.

„Îi înțeleg pe tinerii talentați din România care spun că nu au motiv să se gândească la o carieră de dascăl, salariile sunt mizere”

Liviu Nicolaescu a fost printre primii studenți ai Facultății de Matematică din Iași care au plecat, după Revoluție, la studii în SUA. Atunci când a plecat, era un vid în comunicarea româno-americană în ceea ce privește primii studenți plecați dincolo de ocean la studii.

„Cei de la Ambasada americană nu auziseră de români care să plece în America”, povestește, râzând, cercetătorul.

El își amintește că nici măcar nu a dat examen de limbă engleză și că a fost așteptat pe aeroportul din Detroit de un translator, fiindcă nu au putut să îi testeze anterior cunoștințele lingvistice.

„După ce s-au deschis campusurile americane către Europa de Est, în primul an au acceptat studenți «pe cuvânt». Nu s-au dat teste de matematică sau engleză, iar legătura telefonică era atât de proastă încât nu au reușit să se conecteze și să vadă dacă știu să îngaim două vorbe în engleză”, explică Liviu Nicolaescu.

El a plecat în SUA pentru a lucra alături de un profesor ale cărui lucrări le-a urmărit de la Iași, pentru a-și da doctoratul acolo, și pentru a „face geometrie cu ecuațiile” pe care le știa din Iași.

Avea 25 de ani pe atunci și spune că nu regretă plecarea, fiindcă a găsit „o ambianță științifică deosebită și foarte prietenoasă”. El mai spune că un tânăr trebuie să aibă nervii tari pentru a-și face doctoratul acolo, în condițiile competitivității din universitățile americane, dar și că fiecăruia i se acordă încrederea de care are nevoie pentru a reuși.

„La angajare eu am avut noroc fiindcă domeniul în care lucram eu atunci era unul dintre cele mai fierbinți în geometrie și era deschidere mare pentru asta. Sistemul este extrem de competitiv. Dacă vrei să fii la o universitate competitivă, trebuie să produci, să te faci remarcat, să obții granturi și există mereu acest stres”, susține Liviu Nicolaescu.

În prezent, el lucrează la University of Notre Dame din Indiana, SUA, după ce a lucrat în trecut la University of Michigan și la McMaster University din Canada.

„Într-un cuvânt, sunt geometru. Mi-am schimbat interesele de când am descoperit cercetarea. Acum, de cinci ani, fac geometrie probabilistică, așa aș putea să o numesc. Aceasta se preocupă cu felul în care poți să înțelegi forma unor obiecte făcând măsurători aleatorii, din care se obțin informații despre acele forme. Cam acesta este domeniul meu de cercetare, fără să devin prea tehnic în explicații”, spune profesorul.

El dă ca exemplu al domeniului său de cercetare teza de doctorat a unui student pe care l-a coordonat, în care acesta a reconstituit conturul unei forme dintr-o fotografie alb-negru foarte pixelată, dându-și seama unde unghiul este mai ascuțit sau unde nu, folosind tehnici de geometrie și topologie.

Liviu Nicolaescu spune că este îngrijorat mai ales de situația tinerei generații de matematicieni, considerând că sunt tineri talentați care fie nu mai vin la matematică, fie plecă direct în străinătate, iar după părerea sa „este un pericol pentru orice societate să-și piardă talentele în ceea ce privește educația”.

„Este nevoie ca la nivel de liceu și în universitate să atragi oameni talentați și profesori buni care să facă cercetare. La ora actuală, profesorii buni sunt profesorii din generația mea, plus-minus cinci ani. Îi înțeleg pe tinerii talentați care spun că nu au motiv să se gândească la o carieră de dascăl, pentru că salariile sunt mizere. Este o problemă care este greu de rezolvat, dar care trebuie rezolvată la nivel guvernamental”, spune Nicolaescu.

Deși de la distanță se văd mai bine problemele României, în special cele de natură financiară, Liviu Nicolaescu spune că s-a gândit de multe ori să se întoarcă în țară. De altfel, își face timp să ajungă la Iași în fiecare an și se arată preocupat de problemele locale.

„Sunt căsătorit tot cu o ieșeancă și în ultimii zece ani venim mereu câte o lună în țară. Încerc să fiu mereu la curent cu ce se întâmplă, citesc presa. Uneori știu mai multe evenimente decât prietenii mei care locuiesc în Iași”, adaugă Liviu Nicolaescu, a cărui întreagă viață este împărțită între România și SUA.