Prima pagină » Știri » Gabriela Firea: „Calea Victoriei va deveni zonă pietonală în perioada sărbătorilor de Paște”

Gabriela Firea: „Calea Victoriei va deveni zonă pietonală în perioada sărbătorilor de Paște”

Gabriela Firea:
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că, în perioada sărbatorilor de Paște, Calea Victoriei din București va fi transformată în zonă de promenadă și, în premieră, vor fi montate ghirlande luminoase prin care se va celebra această sărbătoare.

„Ne pregătim pentru ca în preajma sărbătorilor Pascale Calea Victoriei să devină cale pietonală. Ea va fi un exemplu de curățenie, un exemplu de civilizație, toate vitrinele trebuie amenajate, înfrumusețate și să arate așa cum admirăm în Europa căile pietonale. De asemenea, vor fi agenți comerciali care vor deschide terase pentru publicul care va dori să se plimbe pe Calea Victoriei și vor fi amenajate scene pentru spectacole. Aceste evenimente vor avea loc doar la sfârșitul săptămânii, de vineri seara până duminică seara, pentru a nu perturba traficul rutier din timpul săptămânii”, a declarat Primarul General al Capitalei.

Gabriela Firea a mai preciza că a discutat cu reprezentanții companiei de iluminat stradal, iar pe Calea Victoriei vor fi montate ghirlande luminoase, similare cu cele montate în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a celebra astfel Paștele.

Primarul General al Bucureștiului a spus, însă, că o problemă importantă în acest moment o reprezintă spațiile comerciale neamenajate, lăsate în paragină, motiv pentru care va implementa un regulament prin care să îi oblige pe proprietarii care nu le închiriază să le igienizeze.

Autor

Citește și