Gabriela Firea, despre stația de epurare de la Glina. „Este o investiție, cu fonduri europene”
„În primul an de mandat am reușit deblocăm acest proiect vital pentru contractul de lucrări după ce acesta fusese contestat patru ani de zile.În acest moment facem pași concreți pentru a putea demara efectiv lucrările. Extinderea stației de epurare de la Glina este o investiție, cu fonduri europene, care se situează topul investițiilor de mediu din Europa”, a afirmat Gabriela Firea, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În cadrul acestui contract va fi posibilă realizarea unei stații de epurare pentru întregul debit de ape uzate colectat în sistemul de canalizare al Municipiului București, ape uzate provenite atât de pe raza Capitalei, dar din alte localități învecinate din județul Ilfov, cât și construirea unui incinerator de nămol.
Valoarea totală a proiectului este de 1.738.198.440 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă co-finanțată din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 este de 874.695.929 lei, iar valoarea contractului de proiectare si execuție „Extinderea Stației de Epurare a Apelor Uzate și construcția incineratorului de nămol” este de 505 965 000 lei, valoare fără TVA.
De implementarea acestei investiții vor beneficia Municipiul București și alte localități din vecinătatea Capitalei, incluse în Aglomerarea București, prin considerarea aportului de ape uzate al acestor localități în debitele de dimensionare a Stației de Epurare a Apelor Uzate Glina Faza II. Aceste localități sunt: Glina, Popești-Leordeni, Jilava, Chiajna, Chitila, Mogoșoaia, Voluntari, Dobroești, Pantelimon, Cernica, Căldăraru, Tânganu precum și Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Contractul de proiectare și execuție lucrări „Extinderea Stației de Epurare a Apelor Uzate și construcția incineratorului de nămol”, cel mai important contract din cadrul proiectului „Finalizarea stației de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Caseta), în Municipiul București – Etapa II”, a fost semnat în data de 22.06.2017 între Municipiul București și Asocierea FCC Construccion, Aqualia Intech SA & SC Suez International SAS – lider de asocierea FCC Construccion.
Ordinul de începere a fost emis pe 3 august 2017, iar durata de implementare a acestui contract este de 40 de luni (28 de luni proiectare și execuție și 12 luni Perioada de Notificare a Defectelor).