Gabriela Firea: „Guvernanții transmit sentimente de depresie, tristețe și neputință”
Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, i-a criticat pe specialiștii care prognozează că românii își vor petrece și Sărbătorile de Iarnă „în singurătate”, după un Paște în plină stare de urgență.
Gabriela Firea scrie că virusul va trece, dar copiii, adolescenții, tinerii, chiar adulții, vor avea nevoie de timp și un „proces anevoios” pentru a-și reveni după pandemie.
„Adevărații specialiști vin cu soluții salvatoare”, le reproșează Firea actualilor guvernanți.
„Cei care insistā în aceste zile pe ideea de Crāciun în singurātate si cum va fi cu totul diferit fatā de alti ani – de parcā lumea nu ar sti -, sunt tot cei care ne transmiteau insistent cā nu vom avea un Paste “normal”. De parcā nu întelesese aproape toatā lumea situatia.
„La un moment dat, virusul va trece…”
Ei ca ei, “specialistii”. Dar guvernantii, care nu stiu sa propunā altceva decât māsuri dure împotriva cetātenilor, se fac vinovati de transmiterea în masā a sentimentelor de deznādejde, depresie, tristete, neputintā.
La un moment dat, virusul va trece.
Dar a calculat vreun “expert” cât va dura si ce proces anevoios va fi sā-si revinā copiii, adolescentii, tinerii, chiar si adultii, dupā aceastā perioadā în care au fost învinovātiti si stresati, terorizati?În care singura politicā de sānātate publicā a fost “distantarea” de tot si toate?
Adevāratii specialisti si adevaratii conducatori sunt umani! Sunt receptivi la nevoile populatiei. Sunt plini de solutii salvatoare! Nu vin doar cu decizii traumatizante!
O natiune în care nu existā nicio urmā de empatie la nivel de conducātori, nicio grijā fatā de moralul oamenilor, este o natiune care va rāmâne cu sechele la nivel psihologic, în mentalul tuturor”, transmite Firea pe Facebook.
Fără planuri de Crăciun! Medicul Virgil Musta îi avertizează pe români: „Nu va fi posibil în acest context epidemic”
Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat că românii nu ar trebui să-și facă planuri pentru sărbătorile de iarnă, deoarece acestea nu vor putea fi ținute în familie, din cauza pandemiei.
Virgil Musta este extrem de pesimist referitor la situația generată de coronavirus în România.
„Situația de acum va avea efecte și de Crăciun. Vă spun sincer, dacă vom mai avea Crăciun depinde doar de noi. Pentru că, dacă nu scade simțitor rata de îmbolnăvire va fi foarte grav.