Gabriela Firea: Ion Țiriac m-a invitat, ieri, pe Arena Națională. I-am spus că mai e de așteptat

Publicat: 18/07/2019, 15:53

„A fost un eveniment foarte neplăcut anul trecut, în care eu am fost solicitată să mă prezint și am organizat în câteva ore totul. Nici nu mi-a trecut prin cap, așa cum s-a spus, să mă lipesc de o mare campioană, nici nu aș putea. Asta e o manipulare, că cineva ar putea din aura unui campion. A fost cadoul de ziua mea, Simona Halep a câștigat de ziua mea”, a declarat Gabriela Firea, la emisiunea „Marius Tucă Show”.

Primarul a precizat că Ion Țiriac a ruagt-o să se prezinte miercuri la Arena Națională, cu promisiunea că va intra alături de ea pe scenă.

„M-a sunat domnul Țiriac de ziua mea, spre seară, după un eveniment istoric, și m-a rugat să mă implic și să organizez această primire a Simonei Halep, că nu vrea să lucreze cu altă structură. Domnul Ion Țiriac poate confirma, m-a rugat să vin și mi-a spus „intrați cu mine”, pentru că eu, peste tot pe unde am fost în lume, oficialitatea care era acolo, primarul, intra, oferea și pleca, nimeni nu avea de gând să stea jumătate de oră, că e normal. I-am spus (domnului Țiriac -n.r.) „vă mulțumesc, dar consider că mai e de lucru, de așteptat, până vom ajunge în acea normalitate în care să respectăm o personalitate care a fost aleasă”, pentru că eu nu am fraudat această poziție”, a completat Gabriela Firea.

Simona Halep a prezentat, miercuri, în cadrul unei ceremonii pe Arena Națională, la care au participat peste 20.000 de oameni, printre care Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Năstase, Gabriela Szabo, trofeul de la Wimbledon. Primarul general al Capitalei, organizator al evenimentului alături de Federația Română de Tenis, a lipsit de la eveniment.

Anul trecut, când Simona Halep și-a prezentat, tot pe Arena Națională, trofeul de la Roland Garros, Gabriela Firea a fost huiduită de către suporteri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Ciclistul Julien Bernard, amendat după ce s-a oprit să-și sărute soția în timpul Turului Franței
×