Prima pagină » Știri » Gabriela FIREA: Primăria Capitalei NU va plăti suma de aproape PATRU MILIARDE lei către ELCEN

Gabriela FIREA: Primăria Capitalei NU va plăti suma de aproape PATRU MILIARDE lei către ELCEN

Gabriela FIREA: Primăria Capitalei NU va plăti suma de aproape PATRU MILIARDE lei către ELCEN
Gabriela Firea a anunțat, miercuri, că administratorul ELCEN a făcut declarații politice atunci când a acuzat Primăria Capitalei că blochează reorganizarea RADET și ELCEN. Edilul mai spune că PMB nu va plăti suma de 3,7 miliarde de lei prevăzută de ELCEN în planul de organizare.

„Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. Este o declarație politică și m-aș aștepta de la administratorul ELCEN sau orice alt administrator să facă declarații economice și nicidecum declarații politice. Cred că am dovedit, și întreaga mea activitate a fost mai mult decât transparentă, atât a mea, cât și a conducerii RADET, și a conducerii Companiei Energetica și a întregului aparat de specialitate al Primăriei Capitalei și al Consiliului General al Municipiului București, că munca noastră de doi ani și jumătate a fost aceea de a unifica RADET cu ELCEN”, a declarat, marți, Gabriela Firea.

Potrivit edilului, în dragoste, în fotbal și politică e permis orice, mai puțin în ceea ce privește energia termică.

„Faptul că Primăria Capitalei s-a ținut de fiecare dată de cuvânt, în fiecare etapă a acestor procese, iar ELCEN întotdeauna a găsit, prin reprezentanți o scuză, nu este vina noastră și cetățenii nu pot să fie mințiți. Este, așa cum spuneam, o declarație care nu are nicio legătură cu realitatea și de aceea o înscriu în șirul declarațiilor politice. Știți cum se spune: în dragoste, în fotbal și în politică e permis orice. E o adaptare, bineînțeles. Credeam că în ceea ce privește energia termică nu este permis chiar orice”, declară Firea.

Edilul Capitalei mai spune că Primăria Capitalei nu va plăti suma de 3,7 miliarde de lei, prevăzută de ELCEN în planul de reorganizare.

„Nu avem cum să acceptăm suma prevăzută de ELCEN în planul de reorganizare, de administrator, și anume să plătim 3,7 miliarde de lei, o sumă care nu e prevăzută în contabilitatea noastră. Nu putem să recunoaștem această sumă. Noi avem o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevede expres și care este literă de lege pentru noi, că nu avem această datorie, decât cea pe care am recunoscut-o”, a mai declarat Firea.

Reacția edilului vine după ce compania Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Electrocentrale București SA (ELCEN), a susținut că Rominsolv, administratorul judiciar al RADET, și Primăria Capitalei blochează sistematic procesul de reorganizare a companiilor ELCEN și RADET.

„Refacerea sistemului de termoficare din București, componentă a sistemului de securitate națională, este blocată inclusiv de acțiuni cu caracter ilegal ale Rominsolv SPRL (administratorul judiciar al RADET). Un exemplu recent în acest sens îl constituie calificarea abuzivă a votului ELCEN ca fiind un vot pozitiv pentru adoptarea planului de reorganizare a RADET, în cadrul ședinței adunării creditorilor din 22.02.2019. Având exclusiv o abordare politică, Primăria Municipiului București (PMB) practică un discurs dublu care ajunge, în unele cazuri, până la dezinformare. În ciuda declarațiilor publice, prin care își arată disponibilitatea de a contribui la rezolvarea situației, PMB evită să-și asume plata creanței RADET (aflată în subordinea Primăriei), fapt ce blochează de facto întreg procesul de reorganizare al RADET și, implicit, al ELCEN”, arată Compania Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Electrocentrale București SA (ELCEN), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro