Prima pagină » Știri » Gabriela Firea susține că pasajul de la Piața Sudului va fi gata în jumătate de an

Gabriela Firea susține că pasajul de la Piața Sudului va fi gata în jumătate de an

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, în cadrul unei vizite de lucru efectuate pe șantierul pasajului de la Piața Sudului, că lucrările sunt aproape de finalizare, iar în cel mult o jumătate de an acesta va fi deschis circulației.

,,În acest moment cred că cea mai importantă întrebare este când se va realiza obiectivul Pasaj Piața Sudului? Este o întrebare care se află pe buzele tuturor bucureștenilor, tuturor turiștilor și mai ales a tuturor locuitorilor din zonă, care au fost deranjați de această lucrare. Dacă toate lucrurile se vor desfășura conform celor discutate până acum, în primăvara anului viitor lucrarea va fi finalizată, deci nu mai mult de cinci, șase luni”, a declarat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a vizitat șantierul pasajului auto de la Piața Sudului împreună cu Gianni Pittella, Președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European. Europarlamentarul s-a declarat încântat de posibilitatea de a efectua această vizită și a spus că își dorește să participe și la inaugurarea acestuia, peste o jumătate de an.

,,Sunt fericit că pot să facă această vizită de lucru și să văd cum decurg lucrările în cadrul acestui proiect important pentru partea aceasta a orașului, care va contribui la fluidizarea traficului, va crește calitatea vieții cetățenilor din București, dar și a turiștilor”, a declarat Gianni Pittella.

Conform estimărilor constructorului, proiectul este realizat în acest moment în proporție de 76 %, iar lucrările la pasajul rutier și pasajele pietonale sunt realizate în proporție de aproximativ 60%. În cursul acestei săptămâni a fost finalizată străpungerea tunelului rutier pe sensul Nițu Vasile – Calea Văcărești, urmând ca pânp la finalul acestei luni să se finalizeze și strapungerea tunelului pe sensul Calea Văcărești – Nițu Vasile.

Din cauza unor întârzieri cu decontarea lucrărilor executate, Primăria Capitalei ar putea fi dată în judecată de constructor pentru recuperarea banilor.

,,Suntem în niște proceduri de plângere prealabilă, conform legii, este vorba de bani care nu ne-au fost decontați pentru lucrările în curs, efectuate deja. Este vorba de aproximativ 20 de milioane de lei. Nu putem avansa acum un termen de finalizare a lucrărilor, pentru că depinde de momentul în care se iau aceste decizii. Suntem foarte aproape de a se lua o decizie, e posibil să fie gata în cinci luni”, a declarat Grigorie Verenciuc, directorul de proiect asocierea Astaldi, Euroconstruct.

Această procedură nu va afecta, însă, derularea proiectului, dă asigurări Grigore Verenciuc.

Realizarea pasajului subteran de la Piața Sudului, cu o lungime de 356 de metri, presupune săparea unui tunel care să lege CaleaVăcărești de strada Nițu Vasile, realizarea a patru pasaje pietonale, realizarea unei legături pietonale subterane între stația de metrou Piața Sudului și peroanele stației de tramvai aflate pe Șoseaua Olteniței.

Lucrările la Pasajul auto de la Piața Sudului au demarat în luna mai 2014 și ar fi trebuit finalizate în decembrie 2015. Acest termen nu a fost respecta, însă, iar finalizarea pasajului a fost amânată prima dată până la mijlocul acestui an, apoi prelungit încă o dată pentru luna decembrie 2018. Investiția totală se ridică la 127 de milioane de lei, iar trei sferturi din bani ar fi trebuit să vină de la Uniunea Europeană. Dar din cauza întârzierilor și amânărilor repetate, doar 18 milioane de lei au putut fi decontați la UE, restul banilor pentru finalizarea pasajului urmând să fie asigurat din bugetul Primăriei Capitalei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?