Gabriela Scutea, despre secția ATI arsă: E clar că sunt probe compromise. Vedem ce se poate folosi

Publicat: 15 11. 2020, 12:02
Gabriela Scutea, despre secția ATI arsă: E clar că sunt probe compromise. Vedem ce se poate folosi / Încep controale la secţii ATI din ţară

Procurorii Parchetului General au ajuns, duminică, la Piatra Neamţ şi au început cercetările în secţia de terapie intensivă.

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat că este clar că mai multe probe sunt compromise, însă din ceea ce se poate folosi şi în baza altor expertize se va stabili ce s-a întâmplat, informează Mediafax.

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat, duminică, la Antena 3, că în acest moment locul incendiului începe să fie pus la dispoziţie pentru efectuarea cercetării specifice.

„Primul lucru care este foarte-foarte important în această investigaţie şi care poate să orienteze activităţile este să se efectueze această cercetare. De aici vor rezulta variante de anchetă şi vom avea în vedere faptul că sunt aspecte de ţinut cont cu privire la asigurarea condiţiilor tehnice pentru exploatarea acestora în cadrul spitalului. Există foarte multe activităţi de efectuat în acest moment de început al anchetei. (…) Este clar că sunt probe compromise, este vorba despre incendiu, dar toate activităţile se desfăşoară pentru a vedea cât mai putem să folosim de acolo (…), vom avea în vedere şi alte expertizei tehnice”, a spus procurorul general.

Scutea a precizat că până în prezent dosarul referitor la Maternitatea Giuleşti a fost singurul cu implicaţii în ceea ce priveşte o faptă de asemenea amploare.

Procurorul general a mai spus că în prezent cercetările se fac pentru ucidere din culpă.

Medic anestezist, după incendiul din Piatra Neamț: În orice secție ATI din țară se poate întâmpla oricând aceeași tragedie!

Medicul anestezist Carmen Mărginean spune că în orice moment se poate repeta tragedia care a dus la moartea a 10 pacienți internați în secția ATI a Spitalului Județean Neamț. Toate secțiile de anestezie și ATI din țară au instalații vechi, oxigenul nu este suficient, iar spitalele duc lipsă de personal.

„Singurul lucru pe care pot să îl spun e că nu e exclus ca ceva similar să se întâmple din nou pentru că spitalele noastre au instalații vechi, oxigenul nu este suficient, sursele, prizele electrice foarte multe dintre ele nu au fost updatate de ani de zile, practic e un pericol real în spitalele noastre în zilele acestea când, din cauza numărului mari de pacienți infectați cu COVID-19, care necesită oxigen, toate sursele de oxigen și prizele electrice sunt suprasolicitate”, spune medicul anestezist, citat de Digi24.ro.