Gafă la USR-PLUS: Au încurcat orașul în care un candidat urma să candideze și au riscat invalidarea / PNL i-a taxat scump!
Candidatul USR-PLUS pentru Primăria din Câmpia Turzii, Daniela Dolha, a riscat să-i fie respins dosarul de candidatură după ce colegii au făcut o gafă la depunerea documentelor. În dosarul lui Dolha era scris că va candida pentru funcția de edil în Turda, un alt oraș din județul Cluj!
În dosarul de candidatură pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, candidatul USR-PLUS a trecut orașul greșit, scrie Turdanews.
Cei de la PNL Câmpia Turzii au depus la Judecătoria Turda o contestație privind legalitatea candidaturii Danielei Dolha, cerând respingerea acesteia, deoarece în dosar a menționat că va candida pentru funcția de primar la Turda. Contestația PNL-iștilor a fost însă respinsă.
Scandal pe candidatură
„La o simplă lecturare a acestui document, validat de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Câmpia Turzii, se constată cu puterea evidenţei că doamna Daniela Dolha a fost desemnată de către conducerea Alianţei USRPLUS să candideze în municipiul Turda şi nu în municipiul Câmpia Turzii. Apreciem că acest document exprimă voinţa indubitabilă a conducerii judeţene a formaţiunii politice USR PLUS”, se menţionează în contestaţia depusă de Sabin Ghemeş, în calitate de reprezentant al PNL Câmpia Turzii, care solicită «respingerea acestei candidaturi», a transmis PNL Câmpia Turzii.
Răspunsul USR-PLUS nu a întârziat să apară
„În opinia PNL Câmpia Turzii, e firesc să acuzi de incompetenţă, complet gratuit, pe singurul candidat ce într-adevăr propune o schimbare în sistemul politic actual la nivelul admin Candidatura Danielei Dolha e mai sănătoasă ca oricând şi vă aşteptăm la vot pentru a opri hoţia, minciuna, administraţia proastă şi metehnele astea de ev mediu ce ne bântuie şi azi în politica şi presa locală. Domnule Dorin Lojigan, Sabin Ghemeş si ceilalţi care aţi condus oraşul, noi nu vă putem reclama la judecătorie pentru «erorile» acestea, dar cetăţenii vă pot exclude prin ştampila de vot pe 27 Septembrie. Erorile domniilor voastre în cheltuirea banului public sunt pe finalul documentării şi unele arată că foarte probabil veţi vizita si Judecătoria Turda si Tribunalul Cluj”, se arată în mesajul USR-PLUS.