„Gala Bute”, pe final: Judecătorii le cer avocaților să pregătească pledoariile finale
„Următorul termen pe 13 aprilie, ora 11.00. Punem în vedere inculpaților care au spus că vor să dea declaratii să fie prezenți. Avocații sa fie pregătiți pentru eventuale concluzii pe fond”, au afirmat magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a avut două solicitări suplimentare, cea de a o audia pe Marina Barabancea, fosta parteneră a fostului deputatului PDL, Dan Zătrean, aflată în prezent în Mexic, pentru a oferi instanței supreme detalii despre întâlnirea avută pe 6 octombrie 2011 cu Elena Udrea, la un restaurant din Capitală, ziua în care se presupune că Elena Udrea ar fi primit sacoșa cu bani la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Cea de-a doua cerere a avocatului apărării fostului ministru a fost de a introduce un martor, al cărui nume și adresă a refuzat să le ofere, pe motiv ca martorul să nu fie influențat.
„Solicităm să depunem în scris o cerere de audiere a martorei Marina Barabancea, care poate să confirme prezenta lui Udrea în alt loc, în momentul extrem de important al cauzei. Urmează ca noi să motivăm cererea în scris și s-o punem în discuție la termenul următor. Ea a fost acuzată că în 6 octombrie 2011 a primit o sumă importantă de bani în biroul de la Ministerul Dezvoltării. Ne angajăm să facem toate demersurile ca să o aducem pe Marina Barabancea din Mexic. Aș mai avea o cerere, tot în probatoriu, un martor care poate să confirme că între unele persoane au existat înțelegeri făcute la Ministerul Dezvoltării, dar Elena Udrea, dar le-a dezavuat. Pe de o parte nu pot indica numele și adresa martorului, pe de altă nu aș dori să-i dezvălui numele pentru a nu fi influențat. Noi nu dorim să ne referim la alte fapte, dar e cineva în sala care poate să confirme că atunci cand am indicat un martor, a intrat în vizorul DNA, fiind ridicat”, a explicat în fața instanței avocatul Veronel Rădulescu.
Avocatul Elenei Udrea a adăugat că aceasta vrea să dea declarații, dar că „nu poate participa la acest termen, din motive obiective, respectiv începând din 13 martie, timp de 22 de zile nu se poate ridica din pat”.
La următorul termen vor fi audiați inculpații Rudel Obreja, Tudor Breazu și Adrian Gărdean, denunțător.
La termenul de miercuri, avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a depus mai multe înscrisuri medicale la ÎCCJ prin care a arătat că aceasta se află în Costa Rica, motivând neprezentarea fostului ministru la termenul din dosarul „Gala Bute” prin recomandarea medicului de odihnă totală în perioada sarcinii.
În luna februarie, Elena Udrea a anunțat că este însărcinată și că va avea gemeni. Ea se află în Costa Rica, acolo unde este și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica.
În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în martie 2017, la șase ani de închisoare pentru mai multe fapte, decizia nefiind definitivă. În același dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoș Botoroagă la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanța supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și trei ani pentru încă o infracțiune de evaziune fiscală, instanța contopind pedepsele și dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracțiunile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței.