Prima pagină » Știri » Galați: Un avion de luptă a pierdut în zbor rezervorul extern și alte piese, în timp ce lansa o bombă de antrenament

Galați: Un avion de luptă a pierdut în zbor rezervorul extern și alte piese, în timp ce lansa o bombă de antrenament

Galați: Un avion de luptă a pierdut în zbor rezervorul extern și alte piese, în timp ce lansa o bombă de antrenament

O aeronavă F-16 a fost implicată marți într-un incident de zbor în timpul unor antrenamente cu trageri de luptă. Raportarea evenimentului a fost făcută de către pilot, care, conform informațiilor transmise de Forțele Aeriene Române, nu a avut viața în pericol și nici integritatea aparatului de zbor nu a avut de suferit.

Pilotul unei aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Escadrilei 53 Aviație Vânătoare a Forțelor Aeriene Române a raportat un incident de zbor survenit în timpul executării unor antrenamente cu trageri de luptă aer-sol în zona poligonului Mălina, jud. Galaţi.

Incidentul nu a pus în pericol viaţa pilotului

Menţionăm faptul că incidentul nu a pus în pericol viaţa pilotului sau a altor persoane, și nici integritatea aeronavei sau a altor proprietăţi şi bunuri de la sol. Din primele informații raportate de pilot, în momentul lansării unei bombe de antrenament, s-a produs desprinderea necomandată a unui rezervor extern de combustibil şi a grinzii de acroşare triple de pe partea dreaptă a aeronavei, materiale care au căzut în zona destinată tragerilor aer-sol din poligon”, transmit Forțele Aeriene Române.

Conform procedurilor standard în aceste situații, pilotul aeronavei a raportat situaţia de urgenţă și a aterizat în siguranţă pe aerodromul de bază. O comisie numită de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene analizează cauzele producerii evenimentului”, mai precizează sursa citată.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și