GALERIE FOTO. Copiii, scoși la protest față de proiectul Roșia Montană, într-o comună din Brașov. „Aurul este al nostru și al urmașilor urmașilor noștri”
Aproximativ 200 de persoane protestau duminică față de proiectul Roșia Montană, în comuna Șinca Nouă din județul Brașov. La eveniment participă mulți copii, scoși de părinți „în linia întâi”, cu pancarte pe care apar mesaje precum „Opriți jefuirea țării” și „Aurul este al nostru și al urmașilor urmașilor noștri”.
„E datoria noastră ca oameni normali, ca patrioți și ca români”, a declarat pentru un post de televiziune primarul localității, Dumitru Flucuș.
El a explicat, de asemenea, că ideea protestului a venit după o vizită a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și că prin această mișcare cei din Șinca Nouă vor să arate că societatea civilă nu este activă doar în mediul urban, ci și în zonele rurale.
Flucuș a mai adăugat și că își dorește ca și alte comune să urmeze exemplul dat de Șinca Nouă și să militeze împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Proteste pe aceeași temă vor avea loc duminică și în alte mari orașe din țară. În Cluj, spre exemplu, studenții vor ieși în stradă și vor participa la un marș pe traseul Observator – Str. Republicii – Str. Ion Creangă – Hașdeu Cămin 14 – Campus UBB – Campus UMF – Str. Clinicilor – CCS – Str. Napoca – Piața Unirii.
În București, protestatarii se întâlnesc duminică, la ora 17:00, pe Strada Roșia Montană. Aceștia vor porni apoi spre Piața Universității și se vor opri și la Palatul Cotroceni.