GÂNDUL LIVE. Alegerile locale, „disecate” de Ion M. Ioniță: Evident că este o schimbare foarte mare. Oamenii nu mai merg pe ideea populistă!
Analistul politic Ion M. Ioniță a disecat dur alegerile locale 2020, la GÂNDUL LIVE, spunând că schimbarea la nivelul țării este majoră, deoarece oamenii s-au săturat de politicienii impostori.
„Da. Evident că e o schimbare foarte mare. Pentru mine mi se pare o revoluție la Timișoara, unde Dominic Fritz a câștigat în fața lui Nicolae Robu. Un cetățean german, a venit pur și simplu întâmplător ca să lucreze un an de practică. A lucrat într-o casă de ajutorare a copiilor. Iată câștigă la Timișoara.
Plus Oprișan, baronul local… Sunt mutații importante. Dacă partidele rămase în cursă nu vor înțelege, vor pierde. Pro România nu a făcut nimic, zero. S-au schimbat foarte multe lucruri. USR e un mare câștigător, pentru că nu a avut structuri locale, a câștigat în câteva municipii importante capitale de județ.
„Alegerile locale au pus la punct niște lucruri”
Foarte bine ai menționat, Emma. A fost sloganul de campanie electorală a PSD. S-a bazat că va cumpăra voturi, prin aceste creșteri dezastruoase pentru economia României. Aceste alegeri locale au pus la punct niște lucruri și au arătat că oamenii nu mai merg pe ideea populistă. Vine cu un sac și ne dă. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată, dar măcar la nivel de promisiuni…
S-a maturizat și electoratul, acum mai sunt doar câteva partide care trec pragul electoral. S-a restrâns această inflație de partide, care nu însemnau nimic. Pro România ce reprezenta? Un fel de PSD, ALDE, pe cine reprezenta? Pe nimeni, în afară de dl. Tăriceanu, care se declară dezamăgit. Păi pentru ce să-l aleagă oamenii?
Cred că primarul din Sângeorz Băi nu e într-o culpă personală, ci într-una culpă culpă, care se pedepsește. Ba chiar credea că făcea educație. Dacă l-au ales oamenii, nu știu ce să spun. La fel și în sectorul 5. Asta e România, până la urmă.
Aici e un calcul politic, pentru se reiau alegerile. Câștigând primarul care nu mai există, sigur că se reiau alegerile.
„Nicușor Dan a spus lucruri simple”
Discursurile le-am văzut cu toții. Mie mi s-a părut că Nicușor Dan rămâne în nota sa chiar și când câștigă, nu doar când pierde. A spus lucrurile simple, în ciuda unei campanii foarte negative, puțini ar fi rezistat în fața unui val revărsat asupra sa. Pentru bucureșteni este un moment important, încearcă să relanseze o capitală cu probleme enorme. Problemele sunt enorme, iarna este aici. Nu i se dă nimic pe tavă, nici măcar o lună de miere, va fi foarte greu.
Dacă ținem cont și de alianța USR-PNL, care e fezabilă foarte greu. Cele două partide vor concura pentru alegerile parlamentare. Încă o dată USR vine puternic din urmă, are primari care vor trage pentru USR, cele două partide vor fi în concurență, rămâne de văzut dacă vor pune interesele deasupra celor de moment. Nu va fi o guvernare monocoloră, ci o alianță. Cred că puține partide vor mai intra în Parlament, va fi mai simplu de făcut o majoritate după alegerile parlamentare de la 6 decembrie.
„În Capitală nu s-a investit nimic în ultimii 30 de ani”
O să vină apa caldă dacă se fac niște investiții enorme. În București nu s-a investit nimic, în 30 de ani. Într-adevăr, nu s-a discutat… despre apa caldă, termoficare, transport, poluare. Lucrurile care îngrijorează cetățenii Bucureștiului. Sunt foarte mulți care consideră că poluarea e o problemă majoră în București, se tem pentru copiii lor. În 4 ani au fost doar festivaluri, vouchere să îți iei mașină de spălat, excursii la mânăstiri etc. A considerat că numai imaginea te salvează dar a fost o politică fără succes.
Să ne uităm și în țară, sunt figuri noi. Au fost oameni necunoscuți în București. Da. E clar că acest segment de electorat majoritar și-a dorit alte figuri. S-au săturat de cei care mestecă lozinici ca pe rumeguș. Au vrut oameni care nu mai sunt impostori, care au o meserie, care știu ceva în viața asta și nu să mintă oamenii cu vrute și nevrute”, a declarat Ion M. Ioniță la GÂNDUL LIVE.