GÂNDUL LIVE. Alina Gorghiu, senatoare PNL: „Este o disperare mare în PSD. Nu au mai depășit 25% în sondaje, asta îi face mai nervoși”
This browser does not support the video element.
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat, la GÂNDUL LIVE, că PSD a depus moțiunea de cenzură din „disperare”, deoarece partidul nu stă bine în sondaje și acest lucru „îi face mai nervoși” pe social-democrați.
„Nu mi-e foarte clară întrebarea. Nu comentez declarațiile dlui Simonis. Doamna Zeicescu, ați fost jurnalist, sunteți de foarte mult timp, ați lucrat și cu colegii noștri. De câte ori ați văzut depusă o moțiune de cenzură, în 30 de ani, în vacanță parlamentară?
„Guvernul a invocat conflictul de natură juridică”
Evident că au fost păreri. Când vorbim de un demers politic atât de important, avem obligația să lămurim aceste aspecte. Sunt foarte mulți specialiști în drept constituțional care invocă nereguli. Guvernul a invocat conflictul de natură juridică. Într-un interval de timp rezonabil, va fi lămuri de CCR. Cei care vor conduce țara într-un viitor apropiat, vor putea să depună viitoarele moțiuni în perioada următoare. Trecând de aspectul procedural, mi se pare mult mai important să vorbim despre esența politică a acestui demers. E o disperare mare. Nu au mai depășit 25% în sondaje, asta îi face tot mai nervoși.
Mâine partidul are congres, nu vor reuși să bage în Parlament jumătate din actualii parlamentari, la nivel de discurs s-au afirmat prin teorii conspiraționiste în pandemie, depun acest text cu calitate lamentabilă, vom vedea în ce calendar vom discuta acest lucru.
Toți cu care mă întâlnesc îmi adresează întrebarea: Cui folosește să schimbăm un guvern în plină pandemie?
Eu vrea să amintesc celor care ne ascultă că mai avem o lună până la locale și trei luni până la parlamentare. Chiar credeți că era necesar să punem acest act în discuție?
Gorghiu, despre „scenariul absurd” al PSD: Sper din tot sufletul să NU se întâmple!
Eu pot să merg și pe scenariul acesta absurd al PSD, că va pica guvernul, sper din tot sufletul să nu se întâmple. Să privezi un guvern de instrumente chiar acum înseamnă lipsă de logică. Nu stau să fac evaluarea celor din PSD, a cât îi duce capul, dar pârghiile statului român, ele trebuie să existe. Ori fix acum PSD-ul nu își dorește altceva decât să genereze o criză politică și un interimat al Executivului.
Cred că vom găsi o majoritate parlamentară care să blocheze demersul moțiunii de cenzură. Sigur că președintele României a spus clar că nu vom avea premier PSD”, a declarat Alina Gorghiu la GÂNDUL LIVE.
Guvernul a sesizat CCR privind existența unui conflict constituțional după depunerea moțiunii de cenzură în vacanță parlamentară. Care e procedura de soluționare
Guvernul solicită CCR să constate existența unui conflict de natură constituțională între Executiv și Parlament, după depunerea moțiunii de cenzură la adresa Cabinetului Orban în timpul vacanței parlamentare, moțiune prezentantă joi în plenul reunit.