GÂNDUL LIVE. Ce se va întâmpla cu cota unică în 2013? Răspunsul premierului Victor Ponta

Publicat: 16 07. 2012, 13:47
Actualizat: 21 03. 2019, 13:57

Guvernul analizează varianta introducerii unor praguri de impozitare mai mici pentru „categoriile sociale extrem de defavorizate”, măsură ce ar putea să intre în vigoare începând de anul viitor, a declarat premierul Victor Ponta la Gândul LIVE, cu mențiunea că niciun impozit nu va depăși 16%.

Măsura a fost anunțată de Ponta încă de la începutul lunii mai când a precizat că dacă USL va câștiga alegerile din toamnă cota diferențiată de impozitare va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013.

URMĂREȘTE AICI DECLARAȚIILE PREMIERULUI CU PRIVIRE LA COTA UNICĂ DE IMPOZITARE

Înainte de a introduce însă aceste trepte de impozitare, guvernul așteaptă analizele Ministerului de Finanțe, precum și rezultatele misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional (FMI), a Comisiei Europene (CE) și a Băncii Mondiale (BM), a ținut să sublinieze premierul.

„Nu va fi niciun impozit mai mare de 16%. Dacă reușim, pentru categoriile sociale extrem de defavorizate, ne ducem cu 12% și cu 8%. E un fel de deducere socială”, a precizat premierul la Gândul LIVE.

„Dacă putem să facem acele trei trepte, dar asta ne va spune Ministerul de Finanțe dacă putem face până în 2013, la fel opțiunea pe care am avut-o de reducere a TVA-ului în cei 4 ani. Din punctul meu de vedere, dacă ai stabilitate politică, o legitimitate dată de populație și un sprijin clar în Parlament poți să discuți despre perioada 2013-2016”, a mai adăugat Ponta, precizând că așteaptă și rezultatele misiunii FMI în România

În urmă cu câteva luni, când USL se afla în opoziție, Ponta preciza că viziunea fiscal-bugetară și economică a coaliției prevede includerea cotei diferențiate de impozitare pe venituri.

„Viziunea fiscal-bugetară și economică a USL va fi inclusă în proiectul de buget pe care îl prezentăm Parlamentului în septembrie sau cel mai târziu în octombrie, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013. Acolo vom implementa cele mai importante măsuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferențiate, de 8%, 12% și 16%, referitoare la TVA-ul diferențiată pentru produsele agricole și la intenția noastră extrem de serioasă de a reduce contribuțiile de asigurări sociale. Acum am preluat un buget din mers, iar delegația FMI era la București și nu ne-am dorit să plece fără o scrisoare de intenție”, preciza Ponta, citat de Mediafax.