Prima pagină » Știri » GÂNDUL LIVE. Medicul Adrian Streinu Cercel: Situația nu poate să arate bine! Facem eforturi disperate ca să salvăm acești pacienți

GÂNDUL LIVE. Medicul Adrian Streinu Cercel: Situația nu poate să arate bine! Facem eforturi disperate ca să salvăm acești pacienți

GÂNDUL LIVE. Medicul Adrian Streinu Cercel: Situația nu poate să arate bine! Facem eforturi disperate ca să salvăm acești pacienți

Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre criza pandemiei de coronavirus în România. „Situația nu poate să arate bine”, a avertizat medicul, menționând că „există o serie de probleme, necesarul de oxigen este foarte mare”. Streinu Cercel îi critică dur pe cei care neagă existența virusului: „Când te atinge boala… nu mai e inventată, vei avea probleme foarte mari la respirație”.

„Situația nu poate să arate bine, în contextul în care numărul de cazuri este atât de mare și există tendința să crească, din păcate. 30% din acești pacienți vor avea nevoie de spitalizare, suport de oxigen!

Aici sunt deja o serie de probleme, necesarul de oxigen este atât de mare, încât nu a putut să fie prevăzut la aceste cote.

Se face inclusiv utilizare de tuburi de oxigen la nivelul patului bolnavului.

5% vor avea nevoie de terapie intensivă, din acest total pe zi. Numărul de cazuri spitalizate va fi pe măsură.

Partea proastă este că inclusiv în aceste zile avem o serie de probleme de numărul de pacienți care au nevoie să fie asistați. Ei sunt asistați în camerele de gardă, unde primesc îngrijirile necesare, până a doua zis când se eliberează un loc de pat.

Spitalul Colentina a fost renominalizat Covid, este un pas deosebit de important, ne dă posibilitatea să asistăm cu competență maximă acești pacienți.

Mesaj dur pentru „agitatori”: Vor crede în boală când îi va lovi!

E greu de spus acum dacă aș fi schimbat ceva acum. Lumea iese în stradă, e nemulțumită, avem același scenariu la indigo la nivel global. Lumea nu înțelege că această pandemie ucide. Există agitatori care trimit mesaje aberante pe rețelele de socializare, că boala e inventată, când te atinge nu mai e inventată, vei avea probleme foarte mari la respirație, simți că îți vine foc pe gât, atâta suferință nu am mai văzut de mult.

Facem eforturi disperate ca să salvăm acești pacienți. În momentul în care se fac evaluări epidemiologice se ia incubația minimă a acestui virus, 5 zile, și se fac serii de câte 4 zile. De la un pacient care e infectat, cel puțin încă 3 vor mai fi infectați în următoarele 4 zile. Într-un interval de 12 zile se ajunge ca de la un pacient vom avea alți 40 de pacienți infectați. 60% sunt asimptomatici și transmițători. Iar restul vor avea nevoie de asistență medicală la cel mai înalt nivel.

„Purtați mască de protecție, chiar și în studioul de televiziune!”

Din păcate vă veți întâlni cu asimptomatici, fără să știți. Purtați mască inclusiv în studiourile de televiziune. Oricine poate fi asimptomatic. Când vorbim, pleacă tot felul de particule, pe care le putem vedea chiar și la televizor. Virusul se deplasează cu 7m/s, o distanță de 2 m nu vă va asigura o siguranță.

Am înregistrat o creștere chiar exponențială, ca pe verticală. Soluția este ca toată lumea să respecte regulile. Dacă nu sunt respectate, ne vom aștepta la scenarii din cele mai neplăcute. Masca ne protejează, ca persoane și persoana din fața noastră. Persoana care poartă mască măcar e protejată în fața celei care nu are mască. Dar acea persoană nu se protejează pe ea însăși!

Eu am constatat că sunt o serie de școli cu circuite foarte bine puse la punct, unde se păstrează inclusiv distanțarea fizică, un lucru foarte bun. M-aș uita foarte bine la aceste școli și la ce au acasă cei care merg la școală. Acest lucru nu se face de azi pe mâine. Ar fi trebuit făcut până acum, pentru a pregăti scenarii punctuale, etapizate.

Acum putem avea doar un scenariu global, de tipul mecanismului din Israel, unde s-au închis toate școlile, pentru o perioadă de timp. Pregătim pentru acești copii modalitatea de învățare online, dar nu toată lumea are acces la tabletă, internet.

Am văzut clar că la nivelul cadrelor didactice a fost depus un efort substanțial de a regândi modalitatea de predare.

„Vom vedea dacă organizarea alegerilor parlamentare este oportună sau ar face mai mult rău”

Mi-e greu să spun fără să vedem ce va fi în noiembrie. Acele două săptămâni vor fi definitorii, care ne vor spune în ce măsură aceste alegeri parlamentare sunt oportune sau ar putea să facă mai mult rău.

Mi-am pus aceeași întrebare, când am fost contactat pentru a face pasul în politică. Am stat mai mult de 24 de ore să mă gândesc. Dacă nu modificăm cadrul legislativ în viitorul apropiat, sistemul va colapsa! Ne trebuie o lege care să permită o redesenare a sistemului de sănătate.

Sistemele sunt bulversate, sunt circuite peste circuite, care nu își au locul. Păi trebuie unul coerent. Fiecare face ce poate, cu ce poate, când poate.

„Banii să fie folosiți cum trebuie”

Nu am grija banului, ei sunt peste tot. Dar banii să fie folosiți unde trebuie. Toate partidele au pus pe primul plan problema sănătății. Ceva trebuie schimbat. Eu, cu experiență destul de mare în sistemul sanitar, aș putea să creionez cu alți colegi un alt sistem de sănătate, la care pacienții să aibă acces. Problema e accesul la terapii și servicii de sănătate. Acum suntem sub 40% față de înainte de 1989, ceea ce e total regretabil.

Bolile grave sunt bolile sistemului public, nu la sistemul privat. Acesta e foarte bun, va scoate din discuție câțiva pacienți, dar patologia grea e la nivelul sistemului public. Uitați-vă câte anunțuri sunt pentru sponsorizări pentru deplasări la tratament în străinătate. Nu este normal.

„Este nevoie de o lungă perioadă pentru a imuniza populația”

Se știe că avem două tipuri de microorganisme:

1. care se deplasează foarte repede la populație, indice de contagiozitate de peste 95%, ex: rujeola – dacă într-o cameră sunt 100 de membri potențial receptivi și trece o persoană cu rujeolă, în 11 zile 95% din acea sută vor avea apoi rujeolă – virus cu transmitere rapidă.

2. Sars-ul nu este așa, la trei zile de abia face trei noi contacți. Este nevoie de o perioadă foarte lungă de timp pentru a imuniza populația.

Partea proastă este că și cei vindecați își pierd anticorpii la un moment dat, devin din nou receptivi, asta complică foarte mult lucrurile, fac ca fenomenul circulației acestui virus să necesite o perioadă lungă de timp. Am spus doi ani și jumătate, ar fi cam pe aici”, a declarat Streinu Cercel.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și