GÂNDUL LIVE. Medicul Cristian Oancea: Sperăm să nu ajungem în situația în care să alegem cine să trăiască și cine să moară
This browser does not support the video element.
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că medicii nu au ajuns încă să aleagă între cine trăiește și cine moare, în criza Covid-19 și speră să nu ajungă într-o asemenea situație.
„Da. A fost vorba de șase persoane, cazuri terminale, vârstnice, cu patologii asociate, cele mai multe dintre ele. Covid-ul a fost un factor accelerant al declinului de sănătate.
Dacă erau pe terapie sau pe secție, nu aveau nicio șansă. Aveau comorbidități multiple.
„Nu am avut cazuri în care să alegem cine să trăiască, cine să moară…”
Noi mai avem o rezervă, am început să punem inclusiv ventilatoare pe secție, încă nu am avut cazuri în care să alegem cine să trăiască și cine să moară, sperăm să nu ajungem în acel moment.
Ne bazăm pe sprijinul colegilor de la Spitalul Județean. Sperăm să ajungem la un platou în privința infectărilor. Trebuie să așteptăm 10-12 zile dacă măsurile au efect.
București, Cluj, Timiș și Sălaj sunt fruntașe la această creștere intracomunitară deoarece noi testăm mult. Izolăm focarele și le tratăm în formă incipientă.
„Suntem supuși la o presiune constantă!”
Acestea sunt decizii administrative, vorbim din punct de vedere medical. Restul deciziilor sunt în plan administrativ și politic. Eu cred că realitatea o trăim toată lumea. Eu sunt medic, vă pot spune părerea mea, ca și specialist.
Ca medici trecem prin momente grele, suntem supuși la presiune constantă, din partea unor factori care au diseminat tot felul de zvonuri și fake news-uri, care ne-au dus la acest moment. Am ajuns să vedem că purtatul măștii e o îngrădire a vieții sociale, e complet fals!
Aceste măsuri sunt de protecție individuală, tocmai ca să nu ne îmbolnăvim. Grija noastră e sănătatea oamenilor!”, a declarat medicul Cristian Oancea la GÂNDUL LIVE.