GÂNDUL LIVE. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, despre meciurile EURO 2020 de la București: „O super bulă de oxigen pentru industria HoReCa”

Publicat: 11 06. 2021, 20:03
Actualizat: 11 06. 2021, 22:11

This browser does not support the video element.

Invitatul ediției de vineri seară a emisiunii Gândul Live a fost ministrul Economiei, Claudiu Năsui, care a vorbit despre oportunitatea imensă pe care o are România odată cu găzduirea celor 4 meciuri de le UEFA EURO 2020, acesta subliniind că partidele sunt o gură de aer pentru industria HoReCa din țară.

Năsui a spus că poziția de gazdă a 4 partide avută de România la EURO 2020 reprezintă „o super bulă de oxigen pentru industria HoReCa”.

„E o super bulă de oxigen pentru industria HoReCa. Mulțumim antreprenorilor care au rezistat și sunt gata să își deschidă ușile către turiștii care vor veni zilele acestea în țară. Aș vrea să le mulțumesc autoriăților, care s-au pregătit exemplar pentru acest eveniment. În privința pandemiei, riscurile nu sunt 0, dar s-a făcut tot posibilul pentru că ele să fie minimizate”, a spus Claudiu Năsui.

Industria HoReCa va fi despăgubită

Potrivit lui Năsui, industria HoReCa urmează să fie despăgubită pentru pierderile suferite în perioada în care, din cauza pandemiei, afacerile nu au putut funcționa.

„Pentru pierderile din pandemie ale industriei HoReCa, trebuie să facem despăgubiri. Mai exact, 20% din diferența de cifră de afaceri dintre 2020 și 2019 va fi alocată sub formă de grant, bani direcți. Asta se va întâmpla foarte curând. Toți antreprenorii care vor să beneficieze de aceste măsuri trebuie să aibă situațiile financiare încheiate și un document de la un auditor sau un expert contabil care să certifice proveniența CAEN-ului pe cifra de afaceri. Nu contează când aplică. Totul este transparent. Toată lumea va primi bani. Avem deja un buget. Noi sperăm că 2.5 miliarde de lei sunt suficienți bani pentru toată lumea. Turismul românesc a fost tratat foarte centralizat, iar acest lucru trebuie să se schimbe. Deciziile legate de acest sector trebuiau să fie mereu în mâinile celor care erau antreprenori, nu în mâinile politicienilor. Noi avem prea multe domenii în care statul controlează totul. Avem nevoie de reformă”, a mai afirmat Năsui.