GÂNDUL LIVE. Mircea Abrudean, prefectul de Cluj: Ne pregătim în continuare pentru ce este mai rău, găsim soluții pe partea medicală, dar soluția e să nu ajungi la partea medicală
Mircea Abrudean, prefectul de Cluj, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că județul pe care îl conduce se pregătește „pentru ce este mai rău”, în condițiile în numărul celor infectați crește și a ajuns la 4.000 la nivel național.
„Situația e una destul de îngrijorătoare în județul Cluj. Ultimele evoluții sunt alarmante. Ieri am avut 172 cazuri pozitive, zilele trecute undeva peste 100 media, am luat niște măsuri pentru restricționarea activității unor agenți economici. Lucrurile s-au modificat prin decizia CNSU.
Evoluția e îngrijorătoare, vrem să prevenim răspândirea virusului, pentru ca presiunea pe sistemul medical să scadă puțin.
Noi am decis zilele trecute inclusiv deschiderea unei noi unități Covid, e vorba de spitalul Clujana. Acesta e al 4-lea cu încă 120 locuri pe secția normală și 17 paturi pe ATI, ocupate aproape 100%.
„Ne pregătim pentru ce este mai rău”
Ne pregătim în continuare pentru ce este mai rău, găsim soluții pe partea medicală, dar soluția e să nu ajungi la partea medicală. Sistemul e foarte bine pus la punct, dar la avalanșa de cazuri pozitive, lucrurile funcționează mai dificil.
Lucrăm foarte mult pe partea de prevenție. Măsura impunerii măștii peste tot ar trebui să fie monitorizată și amendată, dar nu ai resurse să pui oameni peste tot.
Purtatul măștii se întâmplă voluntar de foarte mult timp, am impus purtarea măștii în jurul școlii, dar nu peste tot, în spații deschise. Acest lucru se va impune când depășim 3 la mie pe județ sau localități.
Vom vedea cu cifrele de azi unde vom fi cu rata incidenței pe județ. Acum avem 1,8.
Avem circa 500 de paturi. La ATI sunt 52 de paturi cu tot cu cele 17 pe care le-am operaționalizat de curând.
Nu au fost ocupate 100% niciodată. Am avut mereu 2-3 locuri libere, dar ne-am apropiat de capacitatea maximă, am deschis un nou spital Covid cu o secție ATI bine pusă la punct.
„Nu am vrea să ajungem acolo…”
Dacă lucrurile vor merge pe o pantă negativă, avem o soluție și în acest sens cu încă o secție de 30 de paturi. Nu am vrea să ajungem la această soluție.
Spitalele clujene sunt solicitate la maxim. Oamenii au urgențe medicale care nu suportă amânare, au nevoie și de ATI, nu îi putem priva de tratament.
Am informații că și cazurile pe Cluj au crescut față de ieri. Cu siguranță nu are cum să fie mai bine în perioada imediat următoare. Ne pregătim pentru ce e mai rău.
„Pacienții asimptomatici ar trebui tratați acasă”
Aș vedea o măsură națională, cu privire la cei testați pozitiv, care așteaptă acasă să fie evaluați medical. Cred că trebuie să trecem de acea evaluare obligatorie în spital, de față 1 sau 2, era o discuție că urmează să se reglementeze, asta printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
Trebuie să-i duci în spital, să dezinfectezi Salvarea…Pacienții asimptomatici rămân acasă, vin la spital doar dacă situația se agravează. Am scăpa de o presiune foarte mare pe sistemul medical. La Cluj evaluăm 100 de pozitivi pe zi. Ar fi o variantă.
Pe partea de transportul pacienților, doar cu ambulanțe, ambulanțe Smurd, ar trebui ca omul să vină cu mașina lui, nu putem pune o presiune atât de mare pe sistemul medical. Lucrul ăsta se putea face, când erau mai puține cazuri. Când eram la 500-1.000, acum ajungem la 4.000. Sunt lucruri care ar putea fi rezolvate la nivel central. Noi avem competențe limitate, poate că un pic mai multă libertate de analiză la nivelul fiecărui județ, inclusiv vorbeam de închiderea restaurantelor, măsură luată de noi, dar și acolo trebuie să luăm în calcul mai multe aspecte”, a declarat Mircea Abrudean la GÂNDUL LIVE.