GÂNDUL LIVE. Norica Nicolai, vicepreședintele ALDE: „Să ne amintim că legea pensiilor a fost votată de toate partidele. A fost un demers populist”
Norica Nicolai, vicepreședinte ALDE, a reamintit, la GÂNDUL LIVE, că legea pensiilor a fost votată de toate partidele, acesta fiind un demers „populist”. „Nu s-au gândit atunci dacă bugetul va suporta, nu era nici pandemia”, a declarat Nicolai.
„Să ne amintim foarte recent că această lege a pensiilor, majorarea punctului de pensie, a fost votată de toate partidele. A fost un demers populist, probabil nu s-au gândit la acel moment dacă bugetul va suporta, nu era nici pandemia.
Acum e o chestiune de principiu, respecți promisiunea sau nu. Veniturile trebuie să crească. Avem o populație care are un grad de îmbătrânire destul de ridicat, avem nevoie de majorarea veniturilor. Putem să facem o majorare a punctului de pensie. Punctul de pensie este foarte mic și nu va acoperi nici măcar inflația. Aș majora așa cum s-a stabilit prin lege. Începe clasa politică să nu mai adopte legi la voia întâmplării, aș respecta legea și cu această conotație economică. Trebuie să menținem consumul, ca să avem producătorii pe orizontală.
L-am auzit și pe dl. Ponta. E îngrijorător gradul de îndatorare. Banii de la UE vor veni anul viitor. MFF planul multianual va începe dialogul în luna octombrie. Prin noiembrie vom avea poate un proiect comun, un buget de 1.100 miliarde pentru statele membre.
„Țara de la care a pornit pandemia are cele mai multe resurse”
Până atunci România trebuie să pregătească documentația, să nu stăm atunci să improvizăm. Vă aduceți aminte cât timp am pierdut. În privința împrumutului, scadența e 2026. Nici UE nu e optimistă. Trebuie să te împrumuți, iar cele mai multe resurse financiare le are CHINA.
E o ironie cumplită. Țara de la care s-a declanșat pandemia are și cele mai multe resurse.
Regimul de la Beijing va condiționa mereu politic, va crea probleme. Nu excludem o nouă înțelegere cu Fondul Monetar. Trebuie să ne dimensionăm bugetul pe resursele mele. Altă soluție eu nu văd. Nu fac niciun partizanat politic, pentru că îmi pasă.
Ar trebui să ne fixăm maxim 3 priorități. Știți foarte bine ce probleme avem cu emisiile de carbon, ne-am angajat că le reducem până în 2030.
Proiectul educației, pe butuci de 30 de ani
Proiectul educației, la noi, de 30 de ani, este un proiect care stagnează. E un eșec total. Efectul e ceea ce spuneți dvs, măști pe jos, aruncate. Educația va fi una din marile provocări, iertați-mă, în condițiile în care în România nu am capacitatea să fac cursurile online decât la jumătate din casă, risc să am o populație needucată, analfabetă funcțional.
Din septembrie trebuie să ne gândim, ca și copiii noștri să meargă la școală, cu condițiile de distanțare socială, port de mască, un tip de program școlar care să nu îi expună pe copii, am putea renunța și la zilele inutile pe care le învață. Suntem blocați pur și simplu într-un proiect.
E un dat în România să nu îți asumi responsabilitatea. E o realitate cruntă, tristă, a făcut mari deservicii acestei nații și oamenii politici au încurajat-o prin tăcere. Nu e normal în momentul în care ai votat o lege să nu o respecți. Dacă ar fi spus că bugetul nu suportă… În aceste condiții vedem că suntem într-o situație de risc. Dar trebuie să riscăm să mărim veniturile populației.
Norica Nicolai, despre „milă și pilă”
Eu aș merge pe aceste IMM-uri, dar să nu le mai permită gradul ridicat de evaziune fiscală.
Unul dintre profesorii mei de economie spunea că mila și pila sunt relații de producție. Pila e conivența politică. Toate ar trebui să dispară. Dacă nu vom face asta, vom bălti în continuare. Vom ajunge ca Grecia. Au ajuns într-o situație de default financiar.
Mentalitățile nu se schimbă decât dacă lideri se schimbă”, a spus Norica Nicolai la GÂNDUL LIVE.