Gândul LIVE. Românul care s-a luptat 10 ani în tribunale pentru Parcul Herăstrău
This browser does not support the video element.
La începutul anilor 2000, șapte hectare din Parcul Herăstrău ajungeau pe mâna „rechinilor imobiliari”. Totul a început cu un ordin semnat de ministrul Tineretului și Sportului la acea vreme, care a fost baza prin care prețiosul teren din nordul Capitalei intra în posesia societății „Domino 94 Impex”, un SRL cotrolat prin interpuși de grupul Finiș, Bittner și Petrache, ajutați, la ocazii, de Dorin Cocoș. Ghinionul lor a fost însă exact pe acel teren se afla baza Clubului Nautic Universitar Sportul Studențesc, administrată de antrenorul federal Liviu Doară, un om ambițios care a decis să lupte, când toți credeau că nu mai e nicio șansă. Nu s-a lăsat, chiar dacă asta a însemnat să petreacă mai bine de 10 ani prin tribunale, răstimp în care a fost amenințat, nu o dată, cu moartea. „Mi s-a atras atenția că i-am deranjat pe băieții cu foarte mulți bani și că să am grijă ce fac și pe unde merg. Hai să fim serioși! Ce să-mi facă?!” spune Doară, care a reușit în 2015 să salveze cele 7 hectare din Herăstrău.