GÂNDUL LIVE | Theodor Stolojan, fost premier: „Respect prevederile ordonanței militare și stau în casă” / Despre amânarea plății creditelor: „Dobânda este problema!”
This browser does not support the video element.
Theodor Stolojan, fost premier al României, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că a traversat perioada de autoizolare de 14 zile, dar acum respectă prevederile Ordonanței Militare, care spun că oamenii cu vârsta peste 65 de ani trebuie să stea în casă.
„Mi-e greu să vă spun ce se întâmplă la Suceava, în lipsa expertizei. E clar că au fost oameni care nu au declarat de unde vin, pe de altă parte sigur că a existat și o lipsă de protecție a personalului medical.
Faptul că suntem într-o lume globală nu are doar avantajele economie, are și această nouă latură cu transmiterea globală a unor epidemii. Suntem în această lume globală. Dacă mă întrebați cum trec de această perioadă, am avut cele 14 zile de izolare, deoarece am fost la ședința unde a participat senatorul cu coronavirus, am făcut un test, a ieșit negativ, după cele 14 zile am făcut alt test, tot negativ. Respect prevederile ordonanței militare, care spune că persoanele peste 65 de ani trebuie să stea în casă, cu perioada aceea în care pot ieși pentru aprovizionare, de 2 ore. Oamenii sunt diferiți, dar nu trebuie să îi judecăm în acest fel.
În zona rurală, oamenii pot merge la munci agricole. Din asta trăiesc. Își asigură traiul. Fiecare om are niște probleme, ei le pun deasupra riscului de a se infecta. Judecata poate fi doar caz cu caz. E valabil și pentru economie. Nu putem lua măsuri populiste, să adunăm ratele de credit la toată lume. Nu toți oameni au aceleași probleme.
Băncile și-au exprimat deja dorința, sunt singurele instituții care pot avea acest dialog cu fiecare om care are credite, sau întreprindere. Unii au nevoie de amânarea unei părți din credit, alții poate vor amânarea tuturor creditelor. Dar problema este dobânda, nu amânarea neapărat. Dobânzile pentru sistemul bancar înseamnă să poți să acorzi dobânzi la cei care au depuneri în bănci.
Dacă nu ai venituri, în șomaj tehnic, avem o vulnerabilitate imensă faptul că 25% dintre salariații din România sunt încadrați pe salariul minim: Brut 2230 , net 1346 lei. 75% din acest venit e un venit sub 1000 de lei pe lună!”, a declarat Theodor Stolojan la GÂNDUL LIVE.