GÂNDUL NEWS. Miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Cioloș au primit aviz negativ în comisii
This browser does not support the video element.
În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
România, dramă fără sfârșit
Este marțea neagră pentru țara noastră de la începutul pandemiei de coronavirus. Autoritățile au raportat în ultimele 24 de ore un număr imens de infectări, aproape 19.000. De asemenea, 574 de oameni au murit infectați cu coronavirus, în timp ce pe paturile de la ATI se află în acest moment 1.805 pacienți în stare gravă. Situația se resimte în spitale, în unitățile medicale din țară nu se mai găsește niciun pat liber. După episodul de ieri, în care bolnavii s-au stins în fața spitalului din Craiova, iar mașinile mortuare așteptau în coloane alături de rudele pacienților decedați, astăzi, la Spitalul Universitar din Capitală haosul nu are limite. Bolnavii sunt tratați la ATI în paturi pe lângă abia se mai poate trece, iar morga spitalului este plină, astfel că pacienții răpuși sunt așezați unul lângă celălalt, pe tărgi, pe holuri. (Mai multe detalii aici…)
Ședință de urgență la Cotroceni, din cauza creșterii alarmante de cazuri COVID-19 și decese
Președintele Klaus Iohannis îi convoacă miercuri pe toți cei responsabili să ia măsuri clare de restricții care să stopeze transmisia virusului deoarece este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților. (Mai multe detalii aici…)
Cum arată durerea, cum arată neputința omului în fața coronavirusului
Ne-o arată medicii de la Spitalul Militar Central Dr. Carol Davila, cei care îngrijesc bolnavii internați la unitatea ROL 2, de la Institutul Ana Aslan. Cum se chinuie o pacientă să poată lua o gură de oxigen, atenție, după o săptămână de tratament vedem în cele ce urmează. Vă mai spun doar atât femeia de 79 de ani nu s-a vaccinat pentru că s-a luat după cei care îndeamnă lumea să nu Imaginile nu mai au nevoie de nicio altă prezentare. (Mai multe detalii aici…)
Aviz negativ în comisii pentru miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Cioloș
Candidaţii propuşi de premierul desemnat au fost audiați marți în comisiile de specialitate, însă aproape toți au fost respinși de parlamentari. Excepție a făcut Cătălin Drulă, propus la Transporturi, al cărui aviz negativ nu a strâns numărul de voturi necesar. Voturile din comisii sunt consultative, iar voturi de învestire urmează să fie dat miercuri. (Mai multe detalii aici…)
Parchezi pe trotuar, primești amendă
Șoferii ar putea să scoată bani mulți din buzunar dacă își parchează mașinile neregulamentar. Concret, cei care sunt prinși că staționează pe trotuar, ar putea primi o amendă cuprinsă între 1.300 lei și 2.900 de lei. În acest moment este o propunere, dar care a fost adoptată tacit de Senat la sfârșitul săptămânii trecute. Ca această propunere legislativă să intre în vigoare, trebuie adoptată de Camera Deputaţilor, promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial. (Mai multe detalii aici…)