Prima pagină » Știri » GÂNDUL NEWS. Măsuri mai dure acolo unde NU sunt respectate restricțiile – VIDEO

GÂNDUL NEWS. Măsuri mai dure acolo unde NU sunt respectate restricțiile – VIDEO

Emma Zeicescu vă prezintă în fiecare seară de luni până vineri, de la ora 20:30, cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS.

De la ora 20:30, Emma Zeicescu prezintă GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante, 5 subiecte ale zilei. Emisiunea are o durată medie de 5 minute fiind alternativa perfectă de consum pentru a te informa la sfârșitul zilei cu cele mai importante subiecte din actualitatea românească și internațională.  

1. Măsuri mai dure acolo unde NU sunt respectate restricțiile

Măsuri mai dure acolo unde NU sunt respectate restricțiile. Este una dintre soluțiile găsite de autorități pentru a nu carantina Bucureștiul. Rata de infectare se apropie de 6 la mie, iar vestile bune intarzie sa apara! “Nu vreau ca românii care respecă restricțiile să sufere, a precizat premierul Florin Cîțu, pe facebook, după întâlnirea cu primarul general și primarii de sectoare. Mai mult decât atât, din tara au venit si alte propuneri! Printre ele ar fi carantina de weekend, ori limitarea circulației de la ora 18.00. (Mai multe detalii aici…)

2. Carantina, prelungită la Timișoara

Nu e liniste nici in Timis! Județul și orașul Timișoara stau pe un butoi de pulbere. Carantina a fost prelungită încă 72 de ore pentru municipiul reședință de județ și încă patru localități limitrofe. (AMB PROTEST) Președintele Consiliului Județean Timis spune că decizia este o bătaie de joc la adresa timișorenilor și o intervenție politică. Primarul Dominic Fritz are o alta opinie- decizia carantinarii era una necesară. Rata de infectare in zona a ajuns deja la 8,21 la mie! Prelungirea carntinei este o decizie luată de Raed Arafat, după ce Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Timiș eliminase măsura. (Mai multe detalii aici…)

3. Vloggerul Matei Dima ar fi fost prins drogat la volan

Vlogger cunoscut ar fi fost prins drogat la volan. Matei Dima, cunoscut sub numele de Bromania, ar fi fost oprit de poliţişti, în trafic, la munte. Surse din presa vorbesc despre faptul ca la testul rapid ar fi iesit un consum de cocaină. Bromania nu a recunoscut informațiile vehiculate în media. A postat insa pe rețelele de socializare un mesaj de mulțumire pentru toți cei care l-au susținut. (Mai multe detalii aici…)

4. Amenințați cu pușca, în parcare

Amenințați cu pușca, în parcare! Un bărbat băut bine i-a luat la țintă pe trecătorii din parcarea unui supermarket din sectOrul 6. Panicați, oamenii au cerut ajutor unui echipaj de jandarmi întâlnit în zonă. Aceștia l-au găsit pe bărbat cu arma în mână, însă în urma verificărilor au constatat că era vorba de o pușcă fara gloante! Vinovatul era în stare de ebrietate și a fost dus la secția de poliție. Acum va răspunde penal pentru fapta lui. (Mai multe detalii aici…)

5. Temperaturile scăzute vor persista

Iarna nu se dă plecată! Avem frig, ninsori și ploi, până la mijlocul săptămânii. Deși ne apropiem de sfârșitul lunii martie, vremea continuă să fie rece. Meteorologii au emis o nouă informare de frig, precipitaţii şi intensificări ale vântului. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. În Capitală, vremea se menține în continuare rece și va ploua. Abia spre sfârșitul săptămânii, temperaturile vor crește, iar primăvara ar putea să-și intre în drepturi. (Mai multe detalii aici…)

GÂNDUL NEWS, de luni până vineri de la ora 20:30

Gândul NEWS este în direct, de luni până vineri, de la ora 20:30 pe Gândul.ro și canalul de YouTube Gândul.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și