GÂNDUL NEWS. Primul pas masiv spre revenirea la normalitate: Fără mască în locurile publice neaglomerate și fără restricții de circulație – VIDEO
This browser does not support the video element.
Gata cu masca în spațiile publice. De sâmbătă, putem merge fără mască în locurile publice neaglomerate, ne putem deplasa fără restricții de circulație noaptea, iar magazinele își vor relua programul normal.
Mai mult, vom putea merge chiar și pe stadioane, dar gradul de ocupare nu trebuie să depășească 25% din capacitatea totală. Pentru că suntem încă în stare de alertă, e nevoie de o hotărâre care să modifice legea, așa că Guvernul s-a reunit la această oră pentru a crea cadrul legal. Următoarea fază a relaxării va avea loc pe 1 iunie.
Premierul a anunțat că sunt luate în calcul noi măsuri de relaxare, pe lângă cele anunțate de președinte
Se vor aplica, însă, doar dacă vaccinarea va continua în ritmul pe care și l-au propus. Ridicarea restricțiilor vine în contextul în care rata de pozitivare a scăzut mai rapid decât se preconiza.
Aproape toți elevii vor merge la școală!
De luni, doar 300.000 de elevi vor mai continua cursurile online, iar aproximativ 2,6 milioane de copii se vor afla în bănci. Vestea bună este că în exteriorul unității de învățământ masca nu va mai fi obligatorie. În schimb, se păstrează regula pauzelor decalate pentru a evita aglomerările. Scenariul Roșu se aplică doar școlilor din localitățile care ar putea fi carantinate, precum și claselor în care s-au înregistrat cazuri confirmate de infectare cu coronavirus.
S-a dat startul înscrierilor pentru programul „Rabla pentru electrocasnice”
Sesiunea programului din acest an a început la ora 10.00. Sumele acordate sunt cuprinse între 200 și 500 lei, iar bugetul alocat întregului proiect ajunge la 75 de milioane de lei. Beneficiarii vor avea la dispoziție șapte zile pentru a se înscrie în program și să își facă un cont în aplicație. Modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, iar persoanele fizice pot beneficia de unul sau mai multe vouchere, care au o valabilitate de 15 zile. Contul de utilizator este un element nou în această ediție și le permite oamenilor să își aleagă voucherul și să urmărească statusul acestuia.
S-ar putea schimba sistemul de tarifare pentru transportul în comun din capitală
Nu vom mai plăti un leu și trei zeci de bani pentru o călătorie cu autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul, ci trei lei pe o oră. Asta intenționează să introducă directorul general STB, Adrian Criț. Totodată, un abonament anual pentru toate mijloacele de transport public de suprafață nu ar trebui să depășească 500 de lei.
Știrile continuă pe site-ul nostru, gândul.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.