Cristi Puiu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a treia parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), regizorul vorbește despre cel mai nou film al său, „Malmkrog” și relația sa cu publicul și așa-numiții „critici de film”.
Cristina Stănciulescu: Apropo de premii. Malmkrog a fost premiat și lăudat și chiar mă gândeam că ai lansat un film despre lume și Dumnezeu înainte ca lumea să se oprească. Presa europeană te-a ridicat în slăvi, ai luat un premiu important. E foarte fain să fii lăudat așa, nu?
Cristi Puiu: Nu. E mai bine să fie așa decât invers, dar nu e ca și cum pentru tine ar fi deja bine și ai un bilet către prima lojă în Paradis.
Am deschis balconul și am ținut o cuvântare, cu ocazia asta (ironie).
Cristina Stănciulescu: Totuși, s-a spus despre tine că ai reinvetat cinematografia. De fiecare dată când apari, comentariile sunt „A apărut Puiu, trebuie să avem ceva cu totul excepțional”. Malmkrog este excepțional.
Cristi Puiu: Foaie verde lobodă, gura lumii e slobodă. Fiecare e liber să zică ce vrea. De scuipat, am fost scuipat, de înjurat, am fost înjurat, de lăudat, am fost lăudat, dar nimic din toate astea nu m-au ajutat pe mine.
Când ești tânăr, tinzi să crezi că povestea asta funcționează ca un soi de verificare personală și recalibrare. Dacă îi spun unui regizor tânăr, nu o să mă creadă. Nu le crezi până nu le trăiești.
De câțiva ani de zile mă uit la cronici și mă gândesc: E bine, e bine, am probleme când nu mă înjură oamenii, ca spiritele să se mai detensioneze. Apoi le citesc. Sunt foarte puțini oameni care știu să scrie. Deja sunt foarte puțini oameni care știu să scrie despre cinema.
Cristina Stănciulescu: Malmkrog, un film despre iubire, război, civilizație, Dumnezeu. Am văzut filmul și cele 3 ore și jumătate m-am întrebat ce m-a tulburat: în primul rând conversația. Mi-am dat seama după acest film că noi nu mai vorbim unii cu alții. Asta ai vrut să prinzi?
Cristi Puiu: Am câte o premieră cu filmul, la care trebuie să mă duc, pentru că este un Q&A după, invariabil primele întrebări vin de la oameni nesimțiți, care vor să se audă vorbind. Iar oamenii mișto nu îndrăznesc, e o chestie de bun simț, de educație. Și știu că trebuie să trec prin asta pentru a putea auzi niște gânduri autentice, formulate cu sens, echilibru, astea vin mai târziu.
Filmul este completat de mințile unor oameni care se află în sală. Filmul de unul singur, nu înseamnă nimic.
Din moment ce m-am decis să-l fac, filmul a funcționat în relație directă cu cartea. Și după ce filmul a fost terminat nu l-am privit altfel decât așa, în relație cu cartea. Am zis că marele câștig ar fi ca, atunci când iese filmul, oamenii să ia cartea să o citească. De fiecare dată când fac un film știu că va fi completat de niște minți care se află între spectatori. Am descoperit asta în școală. Eu spectator, am înțeles că unul din rosturile acestei activități stă în acest lucru: obiectul pe care tu îl produci are această funcție de declanșator al gândului, are cel puțin potențial capacitatea de a lumina mințile oamenilor. El e doar întrerupătorul, lumina vine din altă parte.
Asta se poate întâmpla și atunci când îi place filmul sau când nu îi place. Au fost filme de care nu sunt deloc atașat, dar au declanșat în mine procesul acesta al gândirii. Nu am cum să nu fiu recunoscător. Nu are legătură cu arta sau calitatea artistică a obiectului în discuție.
GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A doua parte