Pictorul Sorin Ilfoveanu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a treia parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), artistul vorbește despre prietenul și colegul său de breaslă, Ștefan Câlția, invitat de asemenea la GÂNDURI BUNE, dar și despre faptul că pictorii români nu sunt foarte bine vânduți, deoarece în România nu există manageri de artă.
Cristina Stănciulescu: Ce mai spune astăzi arta?
Sorin Ilfoveanu: Spune ce a spus și înainte. Foarte mult.
Cristina Stănciulescu: Pictorii caută aceleași lucruri, când pun creionul pe hârtie? Au rămas neschimbați?
Sorin Ilfoveanu: Nu. S-a schimbat această paradigma a artei. De acum din ce în ce mai puțini sunt cei care știu meseria adevărată. Au trecut la artele alternative, vorbesc de cei tineri. Foarte rar mai găsești un tânăr care se apropie de meserie. Meseria înseamnă să lucrezi cu pensula pe pânză, culoare, desene. Nu înseamnă că ceea ce fac ei e rău. Dar e o distanțare. Știu și de la studenții mei, au trecut pe această lume a computerelor, pe artă alternativă.
Cristina Stănciulescu: Înțeleg că arta alternativă, instalațiile, nu vă trezesc emoții?
Sorin Ilfoveanu: Nu. Ce am eu aici e o instalație. Chiar am făcut o glumă, când am văzut un film cu artiști din Ardeal. Noi, cu pomii facem un happening extraordinar.
Cristina Stănciulescu: Prietenia dvs. cu Ștefan Câlția. Mi se pare că și semănați un pic.
Sorin Ilfoveanu: Nu semănăm. Nu-mi dau seama. Ne-am împrietenit în anul III de Facultate. De atunci suntem foarte apropiați. Am mers și la expoziții în străinătate. Dar viața ne-a despărțit, dar ne sunăm vorbim, ne vedem, dar suntem foarte apropiați, am învățat foarte multe de la el, fiind mai mare. E unul din cei mai mari artiști ai noștri. Mă bucur să a atins o cotă foarte mare la Artmark. De ce nu sunt alții ca el?
Pe mine nu mă mai interesează aceste case de licitație. Ei nu iau de la artiști lucrările. Ci la mâna a doua. Pe mine nu mă intersează. Îmi văd de expoziții. În septembrie o să deschid la muzeul de artă din Cluj, iar cota nu mă interesează. Normal că orice artist ar dori să aibă cota cât mai ridicată, iar noi, artiștii români, suntem vânduți foarte prost, pentru că nu avem manageri de artă.
Cristina Stănciulescu: Ce fel de profesor ați fost?
Sorin Ilfoveanu: Corneliu Baba știa să ne pună în starea de a lucra. A fost un mare profesor. Te făcea să te apropii de lumea aceasta specială a artistului, un loc special în care asculți muzică, bei un pahar de vin bun.
Această apropiere este de la dânsul. El ne-a devenit profesor din întâmplare. După 1990 am fost chemat de studenți pentru a fi profesor. Eu neavând decât trei ani, după ce am terminat facultatea, angajat la stat.
Am zis ori fac meseria asta, ori stau în atelier. M-am trezit după 1990 să fiu funcționar, trebuie să ai o prezență și nu înțelegeam. M-am dus, au văzut, era o lume specială și când au venit vreo șapte-opt studenți la mine, le-am zis hai să începem și am început.
Ca mod de lucru cu ei, căutam să nu îi arăt cum trebuie să facă. Doream să-l pun în starea de a face. Pleacă din tine, e o meserie care trebuie să te ocupi de ea 7-8 ore. Eu stăteam până noaptea târziu. Majoritatea dintre noi, nu numai eu.
Asta ține și de felul tău de a fi. Dacă ai o trăire zilnică, sunt artiști care lucrează o lună, două… Dar eu dacă stăteam mai mult de o săptămână, nu mă simțeam bine.
GÂNDURI BUNE. Pictorul Sorin Ilfoveanu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A doua parte