Pictorul Sorin Ilfoveanu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În a patra parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), artistul vorbește despre meseria de pictor și singurătatea care o însoțește, de cele mai multe ori.
Cristina Stănciulescu: Sunteți un om singuratic?
Sorin Ilfoveanu: Da. Păi meseria de pictor e una a singurătății. Stai în atelier… Înainte ajungeam la 8 și ceva în atelier, stăteam până la 18-19.
Ștefan Câlția are o lume cu totul specială, care pleacă din lumea Făgărașului, care i-a dat și stil.
Cristina Stănciulescu: Lumea dvs. din ce este compusă?
Sorin Ilfoveanu: Este o întrebare la care cu greu pot să răspund. Lumea mea e compusă din ceea ce vedeți. Lucrările mele. Nu pot să spun că această lume o impun eu. Ea iese din mine și asta e.
Cristina Stănciulescu: De ce există mai multe lucrări cu același nume?
Sorin Ilfoveanu: Am serii, cicluri, fiecare artist are mai multe lucrări. Fiindcă trebuia să lucrez și a doua zi și stând și la atelier și ducând lucrarea până într-un stadiu, vedeam din ea altă lucrare.
Majoritatea artiștilor au cicluri de lucrări. Înseamnă că un artist cu 1.000 de lucrări trebuie să fie 1.000 și ceva de teme? Mai mult de 10-15 idei nu au avut. Nici Picasso.
Cristina Stănciulescu: Personajele dvs. nu zâmbesc.
Sorin Ilfoveanu: Da. Mi s-a spus asta. Nu eu le fac așa. E o lume încremenită. Ține tot de arta bizantină. Dacă vă uitați la o icoană, are o perspectivă transcendentală. E o lume încremenită. Care nu se mișcă.
Cristina Stănciulescu: Ați declarat că, odată cu trecerea timpului, ați vrea să spuneți totul dintr-o singură linie.
Sorin Ilfoveanu: Asta da, am spus-o de mai multe ori. Eu acum desenez mai mult decât pictez și am redus desenul la cât mai puține linii și asta e un fel de a spune așa. Fiindcă mie mi se pare că desenul arhaic poate să spună mai mult decât un desen cu care umpli pagina. Are mai multă forță. Desenul e special de culoare. Fiecare spune în felul lui. Desenul poate să spună mai mult decât culoarea.
Cristina Stănciulescu: Unde vă simțiți acasă?
Sorin Ilfoveanu: Aici. La Rădești. Și la București. Da. Unde am o casă pe Virgil Pleșoianu pe care am luat-o după 1990. Stăteam la bloc înainte și tot visam să avem o casă mică, o curte. La bunica era o casă cu mușcate, cu regina nopții și la bloc, într-o cutie… Ne-am făcut o casă cu greu. Am făcut cu greutate. Neavând nimic, nu am moștenit nimic. Acolo am o curte, nu e mare ca asta, dar am mai construit pentru băieți două spații. Și aici încep să mă retrag.
Cristina Stănciulescu: Ce fel de tată ați fost?
Sorin Ilfoveanu: Nu prea pot să mă laud că am fost un tată… Am avut grijă în felul meu… Bărbatul construiește casa, femeia are grijă de casă și de familie.
GÂNDURI BUNE. Pictorul Sorin Ilfoveanu, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A treia parte