Gândurile lui Cristoiu: În cazul Dragnea, aparenta trimitere a mingii de la ÎCCJ la CCR e o diversiune
This browser does not support the video element.
Curtea Constituțională este o piesă forte pentru interesele strategice ale României, iar sesizarea care i-a fost trimisă spre soluționare privind completurile specializate de 3 face parte dintr-o diversiune, spune jurnalistul.
„Cred că este o diversiune de aparentă trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR în așa fel încât noi să nu știm care dintre cele două îl ajută. În niciun caz, CCR nu va accepta pentru că CCR este o piesă forte pentru interesele chiar strategice ale României. Poate să vină un moment în care Curtea Constituțională este ultima instanță și poate ai nevoie la un moment dat de o manevră a CCR să blocheze ceva foarte important pentru România. Și-atunci se păstrează diversiunea cu CCR, toată lumea e atentă la CCR, ce va face CCR, care la rândul ei amână, și va fi strategia amânării până după prezidențiale. Garantez”, a afirmat Ion Cristoiu.
Jurnalistul a explicat că se va recurge la strategia amânării deoarece nimeni nu-și permite o condamnare sau o achitare a lui Liviu Dragnea până după scrutinul prezidențial de la sfârșitul acestui an.
„Nu-și permite nimeni în România. Acest proces este totuși politic, în sensul că putea să fie sau să nu fie. (…) Dacă îl achiți, nu știi ce iese și s-ar putea ca Dragnea să crească (…) Achitarea poate să aibă efecte perverse în mai multe planuri. El oricum va candida. Primul plan poate să ducă la îmbățoșarea, învârtoșarea lui și să facă mai mult rău ca până acum multinaționalelor, UE, gata e pe cai mari. Poate să ducă la o uriașă dezumflare a electoratului în partea ailaltă, de dreapta. L-a achitat, nu mai mergem la vot… știți cum e, pe Facebook…”, a susținut Ion Cristoiu.
Pe de altă parte, dacă liderul PSD va fi condamnat, decizia este riscantă, atât pentru electoratul de dreapta, cât și pentru cel de stânga. Pentru primul, deoarece tema penalilor dispare și îi demobilizează la vot, iar pentru cel de-al doilea, pentru că l-ar putea motiva să iasă la vot, în defavoarea dreptei.
„Dacă îl condamnă, există două mari riscuri. Să vină cineva, Viorica Dăncilă, interimar, cel puțin un timp, pentru că ea este președinte executiv și atunci tema anticorupției și penalilor se duce că… mă rog va fi poate tema că ea e.. nu știu… nu zic proastă. În momentul în care vine altcineva se duce tema de până acum că Liviu Dragnea e penal și pentru asta sacrifică justiția, s-a terminat. La care se adaugă un lucru foarte important: că ei au investit în foarte mult în demonizarea lui Liviu Dragnea. Se pierde demonizarea și până îl faci pe diavol pe următorul… Și în al doilea rând, reacția electoratului PSD. Dacă acum îl condamnă, ar putea să vină la europarlamentare și să facă 100% prezență pentru liderul lor. Și-atunci, din punct de vedere politic, social, geostrategic se preferă amânarea până după prezidențiale. Nici Justiția nu-și poate permite, vă reamintesc cazul Iohannis”, a conchis Ion Cristoiu.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au admis luni cererea avocaților de amânare a procesului DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță, ultimul termen fiind stabilit pentru 20 mai, la ora 11:00.
Pe de altă parte, vineri, judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne tot pentru data de 20 mai sesizarea privind conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție, sesizare făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache. Este a doua amânare în privința pronunțării în acest caz și a treia în total.
Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 21 aprilie, începând cu ora 17:00, pe MEDIAFAX și Gandul.info.