Garda de Mediu a OPRIT activitatea pe șantierul din Capitală unde se construiesc două blocuri turn
„Încă o victorie de parcurs în lupta cu investitorii imobiliari care doresc să supraaglomereze zona Floreasca. Garda de Mediu a oprit activitatea pe șantierul unde se construiesc blocurile turn din Floreasca, după ce reprezentanții acestei instituții au constatat la fața locului că nu este respectată decizia instanței prin care erau suspendate lucrările. Reprezentanții Gărzii de Mediu au fost pe șantierul de lângă fosta Hală Ford pe 19 martie, în urma mai multor sesizări, și au văzut că lucrările se desfășurau în ritm normal, fără să se țină cont de sentința civilă prin care erau suspendate autorizația de construire și acordul de mediu”, a anunțat, pe Facebook, deputatul Nicușor Dan.
Parlamentarul arată că, potrivit deciziei luate de Garda de Mediu, lucrările pe șantier sunt oprite începând cu 20 martie 2019 până la finalizarea cauzei aflate în instanță.
Decizia vine după ce Tribunalul București a hotărât, la începutul lunii, să suspende autorizația de construcție pentru ansamblul imobiliar din Floreasca, în urma plângerilor depuse în instanță de locuitorii din zonă.
„Vom continua lupta în instanță până când actele suspendate vor fi anulate, iar investitorii vor construi conform legii, încadrându-se în prevederile Planului Urbanistic General care spune că în această zonă se pot face clădiri de cel mult 9 metri, nu de 70 de metri, așa cum se dorește”, a mai arătat deputatul.