Garda de Mediu va monitoriza deșeurile periculoare printr-o aplicație specială
Proiectul are o durată de 12 luni și va fi implementat de GNM și compania Computas AS Norvegia, care a creat sisteme IT complexe pentru mai multe ministere și instituții norvegiene precum Departamentul de Poliție, Autoritatea pentru Siguranța Alimentară, Oficiul pentru Imigrație etc.
Bugetul total eligibil al proiectului este de peste un milion de euro, finanțarea făcându-se prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), la care contribuie Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
În cadrul proiectului va fi realizată o aplicație informatică pentru monitorizarea trasabilității deșeurilor. Fiecare producător de deșeuri periculoase, din interior sau din afara țării, va trebui să se înscrie pe această platformă și să raporteze cantitățile de deșeuri generate, tipul acestora și traseul lor până la eliminare, a explicat comisarul general al Gărzii de Mediu, Florin Diaconu, precizând că deșeurile periculoase, ca toate deșeurile care intră în România, sunt pentru valorificare și nu pentru depozitare.
Deșeurile periculoase sunt incinerate sau pot fi valorificate prin transformarea în alte produse, a explicat, pentru MEDIAFAX, directorul general al GNM, Octavian Popescu. De exemplu, rezidurile petroliere pot fi transformate în combustibil.
Prin aplicația pe care o vor avea la dispoziție, comisarii GNM vor putea depista mai ușor dacă se schimbă încadrarea unor deșeuri pe traseu sau ajung la eliminare când erau declarate a fi trimise spre valorificare, a mai explicat Diaconu.
În plus, aplicația va înlesni colaborarea GNM cu partenerii externi, precum și cu Autoritatea Națională a Vămilor și Poliție.
În prezent, GNM face doar controale periodice sau la sesizare la firmele care trebuie să valorifice aceste deșeuri, conform notificărilor trimise de cei care le generează. Noua aplicație presupune urmărirea traseului deșeurilor periculoase în timp real, a mai arătat Diaconu.
„Va fi ca un fel de radar al deșeurilor”, a spus Octavian Popescu, comparând sistemul cu „Radarul Pădurilor”, implementat pentru monitorizarea transporturilor de lemn, de la recoltare până la depozit.
El a mai menționat că au fost cazuri în care comisarii de mediu au găsit butoaie cu substanțe periculoase abandonate la o groapă de gunoi menajer sau alte deșeuri periculoase lăsate pe câmp sau aruncate în apă.
Totodată, se întâmplă să izbucnească incendii în locurile unde sunt depozitate temporar deșeurile periculoase înainte de valorificare, iar prin distrugerea acestora nu mai trebuie suportate costurile de valorificare.