Prima pagină » Știri » Gardianul de la Penitenciarul Vaslui prins luând mită a fost sancționat în trecut după ce s-a împușcat la serviciu

Gardianul de la Penitenciarul Vaslui prins luând mită a fost sancționat în trecut după ce s-a împușcat la serviciu

Gardianul de la Penitenciarul Vaslui prins luând mită a fost sancționat în trecut după ce s-a împușcat la serviciu
Gardianul de la Penitenciarul Vaslui prins în flagrant timp ce luat mită de la un ofițer sub acoperire al DGA a fost sancționat disciplinar în urmă cu doi ani după ce s-a împușcat în piept cu arma din dotare în timpul executării serviciului de pază al deținuților.

Gardianul de la Penitenciarul Vaslui prins în flagrant timp ce luat mită de la un ofițer sub acoperire al DGA a fost sancționat disciplinar în urmă cu doi ani după ce s-a împușcat în piept cu arma din dotare în timpul executării serviciului de pază al deținuților.

Agentul Costel Gemene, care în urmă cu o zi a fost prins în flagrant de către un ofițer al Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vaslui în timp ce primea mită 500 de lei pentru a introduce un telefon în Penitenciarul Vaslui, a intrat, de vineri, în concediu de odihnă „la cerere”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Retras încă de joi din sectorul de pază al deținuților, gardianul a fost pus la dispoziția conducerii Penitenciarului Vaslui, el fiind cercetat disciplinar.

Potrivit conducerii unității vasluiene de detenție, agentul Costel Gemene a mai fost sancționat disciplinar în urmă cu doi ani, după ce, în vara lui 2010, s-a împușcat în piept cu arma din dotare în timpul executării serviciului de pază al deținuților.

„În urma comunicării rezultatului cercetărilor desfășurate de Parchetul Vaslui cu privire la acest caz, s-a luat măsura sancționării disciplinare a agentului cu amânarea avansării în grad pentru o perioadă de doi ani. Procurorii au constatat că a fost un accident, și nu o tentativă de suicid și, în consecință, s-a stabilit de către comisia de disciplină constituită la acea vreme la nivelul penitenciarului că a fost vorba de neglijență în mânuirea armamentului din dotare”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.

Joi, un agent al Penitenciarului Vaslui a fost prins în flagrant delict când primea 500 de lei mită de la un investigator sub acoperire, cercetările arătând că gardianul primea bani de la apropiați ai deținuților pentru a le duce celor din urmă telefoane mobile, informa Direcția Generală Anticorupție.

Flagrantul a fost organizat după ce ofițerii SJA Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că agentul de penitenciar primește diferite sume de bani de la apropiații persoanelor încarcerate, în schimbul introducerii în incinta penitenciarului a unor bunuri, printre care și telefoane mobile.

Potrivit DGA, gardianul primea de la persoanele încarcerate un număr de telefon mobil pe care, ulterior, îl accesa și stabilea o întâlnire cu persoanele apropiate deținutului. În urma întâlnirii dintre gardian și cunoștința persoanei încarcerate, acesta primea bunurile, precum și o sumă de bani ce reprezenta contravaloarea serviciilor prestate. Sumele de bani erau cuprinse între 300 și 500 de lei, iar după primirea acestora, agentul introducea in penitenciar telefoanele mobile care ajungeau în cele din urmă la deținut.

Ulterior, un procuror a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele gardianului, acuzat de luare de mită, și a prezentat instanței o propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura interdicției de părăsire a localității pe 30 de zile.

În urmă cu doi ani, agentul de la Penitenciarul Vaslui s-a împușcat în piept cu arma din dotare, în timp ce efectua serviciul de patrulare între două posturi de pază din interiorul instituției. Costel Gemene a fost găsit rănit, într-o baltă de sânge, de către șeful de tură, după ce acesta din urmă a auzit două focuri de armă din zona sectorului unde agentul își desfășura serviciul de patrulare.

Ulterior, a fost anunțată ambulanța, tânărul fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Agentul a stat în spital trei luni de zile, revenind în activitate în luna septembrie 2010. Sancțiunea disciplinară de amânare a avansării în grad a lui Costel Gemene a fost luată două luni mai târziu, după comunicarea rezultatului anchetei de către Parchetul Vaslui.

Citește și