Prima pagină » Știri » Gardul unei grădinițe din Târgoviște, pictat de un jandarm – FOTO

Gardul unei grădinițe din Târgoviște, pictat de un jandarm – FOTO

Gardul unei grădinițe din Târgoviște, pictat de un jandarm - FOTO
Un jandarm din Dâmbovița a muncit timp de două săptămâni, în timpul liber, ca să picteze personaje din desene animate, îndrăgite de cei mici, pe gardul grădiniței „Carmen Sylva" din Târgoviște, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița au precizat că „timp de două săptămâni plutonierul-major Rizea Florin a muncit pentru a da culoare Grădiniței Târgoviște”.

Jandarmul este pasionat de pictură, iar până acum a realizat doar tablouri. Cum gardul grădiniței este comun cu cel al IJJ Dâmbovița, omul legii s-a gândit ca în timpul liber să le aducă o bucurie celor mici care luni au început cursurile.

gard grădiniță

„Picturi înfățișând personaje îndrăgite din desenele animate și-au găsit, astfel, locul pe gardul împrejmuitor din curtea instituției pentru educarea și instruirea copiilor preșcolari, creând un spațiu vesel, primitor și plin de viață. Demersul făcut de colegul nostru jandarm, pasionat de pictură încă din copilărie, reprezintă un cadou pentru generațiile de copii care își încep educația în acest loc”, arată IJJ Dâmbovița.

Plutonierul-major Rizea Florin are 36 de ani, este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din anul 2005.

Citește și