FOTO: A fost găsit românul dat dispărut acum 62 de zile, în Thailanda. Sebastian nu a reușit să mai iasă la suprafață în timpul unei scufundări

Publicat: 12 03. 2023, 07:30
Actualizat: 12 03. 2023, 07:35

Un român a fost dat dispărut pe 8 ianuarie, după ce a mers să facă scufundări, împreună cu un alt român și o thailandeză, în zona Koh Kaew Nok, din Thailanda. El a intrat în apă, dar nu mai ieșit la suprafață. Trupul lui ar fi fost găsit acum fără picioare.

Bărbatul se afla într-o excursie la Koh Kaew Nok. Primarul din Rawai, Aroon Solos, a declarat că Sebastian și prietenul său, tot român, Alexandru Florin, în vârstă de 47 de ani, au părăsit plaja Nai Harn duminică dimineață, la ora locală 09:00. Cei doi s-au urcat în barca „Shonica” a lui Sebastian și au plecat să se scufunde în Koh Kaew Noi, o insulă mică din Phuket, Thailanda.

După ce au terminat scufundarea, Sebastian și Alexandru s-au întors la barcă, însă când au vrut să plece, și-au dat seama că ancora era blocată de o stâncă. Astfel, Sebastian s-a scufundat pentru a elibera ancora, la o adâncime de aproximativ 30 de metri.

„Dar, Sebastian s-a scufundat anterior doar la o adâncime de 18 metri, ridicând îngrijorarea că nu ar putea finaliza scufundarea în siguranță. Nu s-a mai întors la barcă”, spune primarul din Rawai.

Alexandru a tras un semnal de alarmă sunând-o pe soția sa, Nichkamol T., în vârstă de 42 de ani, în jurul orei locale 12:45, cerându-i să ajute să-l găsească și să contacteze salvatorii din Rawai.

Cine este românul dat dispărut în Thailanda / Sursa foto: Facebook Puketandamannews

A fost găsit înecat și fără picioare

Pe 10 martie, la ora 12:30, locotenentul Sirapat Chupong, de la secția de poliție Chalong, provincia Phuket, a primit o notificare de la căpitanul unei bărci de pescuit că trupul românului a fost găsit la aproximativ 11 mile marine de Koh Kaew Phisadarn.

Sebastian nu mai avea picioare, scriu publicațiile din Thailanda.

O echipă formată din criminaliști și medici au analizat trupul neînsuflețit și, din primele informații, acesta îi aparține lui Sebastian Someșan, în vârstă de 46 de ani, românul dat dispărut încă din 8 ianuarie.

Soția românului a confirmat că este trupul lui Someșan, mai scrie presa din Phuket.

Autoritățile thailandeze urmează să ia probe de AND de la fiul lui Sebastian Someșan, pentru a le compara cu cele ale victimei și a stabilit, astfel, cu o certitudine, că este vorba de cadavrul românului.

Cine este românul dat dispărut în Thailanda / Sursa foto: Facebook Puketandamannews

CITEȘTE ȘI:

Un traficant de droguri thailandez şi-a făcut OPERAȚII ESTETICE pentru a scăpa de polițiști. Cum a fost prins, deși „nu a mai rămas nimic din faţa lui iniţială”

Locul din România confundat cu Thailanda. Puțini turiști știu despre existența lui!