Gazzetta Dello Sport: O decizie în cazul Mutu ar putea fi luată la 20 martie
Atacantul român Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv dedouă ori cu sibutramină, va fi audiat de procurroul antidoping alComitetului Olimpic Italian (CONi), iar o decizie în acest caz arputea fi luată la 20 martie, anunță cotidianul Gazzetta delloSport, în ediția de marți.
„Avocații lui Mutu pregătesc apărarea pentru testele pozitive cusibutramină de la controalele din 10 ianuarie (Fiorentina-Bari) și20 ianuarie (Fiorentina-Lazio). În prima săptămână din martie, Mutuva fi audiat de procurorul antidoping care va decide dacă-l vasuspenda sau nu. În cazul unei suspendări, procurorul va propuneperioada descalificării care va fi apoi evaluată de cătreTribunalul Național Antidoping (TAN). O decizie finală în acest cazar putea fi luată în 20 martie”, noteză cotidianul italian
Potrivit presei italiene, Adrian Mutu a revenit, luni, laFlorența din vacanța de câteva zile alături de familie, iarîncepând de marți ar putea să-și reia pregătirile alături decoechipierii de la Fiorentina.