Generalul Mihail Popescu, fost șef al Statului Major General, a murit
Generalul Mihail Popescu, fost șef al Statului Major General, a murit, la vârsta de 65 de ani, conducerea MApN transmițând un mesaj de condoleanțe.
„Conducerea Ministerului Apărării Naționale a primit cu profundă tristețe vestea încetării neașteptate din viață a generalului Mihail Eugen Popescu. Trecerea sa în neființă este cu atât mai dureroasă, atât pentru familie, dar și pentru Armata României, pentru că generalul Popescu avea doar 65 de ani, era în plină putere, având încă multe de oferit din experiența sa”, se arată în mesajul de condoleanțe transmis de MApN.
Ministerul menționează că generalul Popescu, „în cei 35 de ani de carieră militară, a format mulți tineri ofițeri care au slujit țara cu credință, iar numirea sa în funcția de șef al Statului Major General, în anul 2000, a reprezentat o dovadă a recunoașterii experienței dobandite de-a lungul timpului”.
„De acea perioadă a activității sale sunt legate evenimente importante. România a primit invitația de a se alătura Alianței Nord-Atlantice, în timpul Summit-ului NATO de la Praga, iar la 15 aprilie 2004, generalul Mihail Popescu a participat la ceremonia organizată la Mons cu prilejul admiterii celor noi șapte state în Alianța Nord-Atlantică. Generalul Mihail Popescu a fost primul șef de Stat Major General care a reprezentat România la Comitetul Militar al NATO. De numele său este legată o altă realizare importantă a MApN. Împreună cu ministrul apărării naționale de atunci, a inaugurat sistemul tip videoconferință prin care conducerea MApN comunică cu militarii români aflați în misiune în teatrele de operații. Ministerul Apărării Naționale aduce un ultim omagiu celui care a avut un rol deosebit în elaborarea concepției de restructurare și modernizare a organismului militar. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul MApN.
Mihail Popescu a fost și senator PSD în legislatura 2004-2008.