Generalul SRI Dumitru Dumbravă a fost trecut în REZERVĂ
„Generalul Dumitru Dumbrava, creatorul câmpului tactic si unul dintre cei mai importanți pioni ai statului paralel, tocmai a fost trecut în rezervă. Conducerea SRI mai face un pas important pentru democratizarea serviciului. Eforturile tuturor celor ce au ieșit să lupte public cu abuzurile încep să dea roade”, a scris fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, pe blogul Romania30.ro.
Ulterior, trecerea în rezervă a generalului SRI a devenit oficială, după ce Administrația Prezidențială a anunțat că Iohannis a semnat, marți, trecerea în rezervă începând cu 1 septembrie a doi generali SRI, unul fiind Dumitru Dumbravă, iar celălalt Dan-Valentin Căpșună.
Într-un interviu acordat în aprilie 2015, pentru juridice.ro, Dumitru Dumbravă lăsa de înțeles că instanțele constituie „câmp tactic” pentru SRI și afirma că Serviciul urmărește unele dosare până la soluționarea lor definitivă, aserțiuni care au provocat proteste din partea mai multor asociații ale magistraților. „Dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze”, a declarat Dumbravă în interviul menționat.
De asemenea, în luna noiembrie 2017, generalul Dumitru Dumbravă a fost audiat în Comisia de Control a SRI, unde a negat că s-ar fi implicat personal pentru rezolvarea unor dosare. Generalul spunea că este dispus să meargă chiar și la detectorul de minciuni, pentru a demonstra că nu i-a cerut fostei șefe DIICOT, Alina Bica, să dea o anumită soluție într-un dosar, așa cum se vehicula.